În Ecuador a fost declarată stare de „conflict armat intern”. Președintele Noboa a ordonat mobilizarea şi intervenţia forţelor armate şi a poliţiei naţionale

Adolfo Macias, alias
Adolfo Macias, alias "Fito"
10 ianuarie 2024, 10:20 (actualizat 10 ianuarie 2024, 10:23)

Preşedintele ecuadorian Daniel Noboa a instituit marţi în ţară stare de „conflict armat intern” şi a ordonat „neutralizarea” grupurilor criminale implicate în traficul de droguri, în a treia zi a unei crize de securitate fără precedent care a lăsat în urmă cel puţin zece morţi, conform unui prim bilanţ, informează AFP.

Într-un decret semnat marţi, preşedintele Noboa a recunoscut „existenţa unui conflict armat intern” şi a ordonat „mobilizarea şi intervenţia forţelor armate şi a poliţiei naţionale (…) pentru a garanta suveranitatea şi integritatea naţională împotriva crimei organizate, a grupărilor teroriste şi a beligeranţilor non-statali”.

După ce a decretat stare de urgență luni, Noboa, în vârstă de 36 de ani, cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării, a ordonat de data aceasta „neutralizarea” tuturor acestor grupuri criminale, despre care a furnizat o listă exhaustivă, subliniind în acelaşi timp necesitatea ca forţele armate să acţioneze „cu respectarea drepturilor omului”.

Aceste grupuri criminale, majoritatea bande de stradă până acum câţiva ani, au devenit actorii sângeroşi ai comerţului cu droguri cu ramificaţii internaţionale, deoarece Ecuadorul s-a impus ca principalul punct de export pentru cocaina produsă în ţările vecine Peru şi Columbia. Odată un loc sigur, această ţară este acum devastată de violenţa bandelor.

Inamicul public numărul unu, liderul Los Choneros (una dintre aceste bande, cu aproximativ 8.000 de oameni, potrivit experţilor), Adolfo Macias, alias „Fito”, a dispărut duminică din închisoarea Guayaquil (sud-vest). Marţi, unul dintre liderii Los Lobos, o altă bandă puternică de droguri, a scăpat şi el.

Peru a anunţat, de asemenea, marţi seara că a declarat stare de urgenţă în toate regiunile de frontieră cu Ecuadorul, graniţa având o lungime de peste 1.400 de kilometri, şi că va intensifica supravegherea prin trimiterea de poliţişti şi militari suplimentari.

La rândul său, China a suspendat miercuri activităţile consulare ale ambasadei sale din Ecuador, precum şi pe cele ale consulatului său. „Redeschiderea pentru public va fi anunţată în timp util„, a transmis ambasada într-un comunicat în limba spaniolă publicat pe reţeaua socială chineză WeChat.

În cel mai recent episod dramatic, bărbaţi înarmaţi au invadat platoul unei televiziuni publice din Guayaquil, marţi după-amiază, luând ostatici jurnalişti şi angajaţi ai postului.

În mijlocul focurilor de armă, difuzarea acestor imagini suprarealiste a continuat în direct timp de minute întregi, aparent până la intervenţia forţelor de ordine cu strigăte de „Poliţia! Poliţia!”.

Nimeni nu a fost ucis sau rănit în raid, iar 13 atacatori au fost arestaţi, a precizat poliţia.

„Acestea sunt zile extrem de dificile”, a recunoscut marţi secretarul de comunicare al preşedintelui, Roberto Izurieta, în timp ce executivul a luat „decizia importantă de a lupta direct împotriva acestor ameninţări teroriste”.

Evadarea lui „Fito” a fost urmată de mai multe revolte şi de luarea de ostatici a gardienilor din diferite închisori, toate transmise prin videouri înfiorătoare care circulau pe reţelele de socializare şi care îi arătau pe captivi ameninţaţi de cuţitele deţinuţilor mascaţi. Marţi, au apărut noi înregistrări, de data aceasta arătând execuţia a cel puţin doi gardieni, cu arma şi prin spânzurare.

Într-un comunicat, administraţia închisorii (SNAI) a transmis că 139 de membri ai personalului său sunt încă ţinuţi ostatici în cinci închisori din întreaga ţară. SNAI nu a comentat videourile cu execuţiile.

Starea de urgenţă declarată luni de Noboa, care a fost ales în noiembrie cu promisiunea de a restabili securitatea, se extinde în întreaga ţară timp de 60 de zile. Armata este astfel autorizată să menţină ordinea pe străzi (cu o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte) şi în închisori. În mod clar, a avut un efect redus până acum: zeci de incidente, inclusiv răpirea a şapte ofiţeri de poliţie, au fost, de asemenea, raportate în întreaga ţară.

În oraşul-port Guayaquil, unde grupurile criminale sunt atotputernice, şeful poliţiei a declarat că violenţele s-au soldat cu opt morţi şi trei răniţi. Doi poliţişti au fost, de asemenea, „ucişi cu cruzime de criminali înarmaţi” în oraşul Nobol, lângă Guayaquil.

Imaginile difuzate pe reţelele de socializare, greu de verificat, dau o idee despre aceste violenţe şi alimentează impresia unui haos care se instalează treptat în unele localităţi ale ţării: atacuri cu cocteiluri Molotov, maşini arse, împuşcături aleatorii asupra poliţiştilor, scene de panică.

În marele port Guayaquil, care a fost cufundat în psihoză, multe hoteluri şi restaurante s-au închis, în timp ce vehiculele armatei patrulează pe străzi. În capitala Quito, cuprinsă de frică, magazinele şi mall-urile s-au închis, de asemenea, prematur.

Seara, Ministerul Educaţiei a dispus închiderea temporară a tuturor şcolilor din ţară.

Forţele de securitate au publicat imagini puternice ale intervenţiilor lor începând de duminică în diferite penitenciare, arătând sute de deţinuţi în lenjerie intimă, cu mâinile pe cap şi întinşi fără menajamente la sol.

Cel mai înalt diplomat american pentru America Latină, Brian Nichols, a declarat că SUA sunt „extrem de îngrijorate de violenţe” şi că sunt „în contact strâns cu preşedintele (Daniel) Noboa şi guvernul ecuadorian (…), gata să ofere asistenţă”.

Brazilia, Chile, Columbia şi Peru şi-au exprimat sprijinul pentru Ecuador, spunând că resping violenţa. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite