În Brazilia au fost comise în 2022 peste opt violuri pe oră, un nou maxim istoric

Organizaţia neguvernamentală respectivă a înregistrat 74.930 de violuri în 2022, cu 8,2% mai multe decât în 2021. În 10,4% din cazuri, victimele aveau vârste sub patru ani.
Datele provin din documente oficiale, în special din evidenţe ale poliţiei.
Conform acestora, peste două treimi din violuri, mai exact 68,3%, au avut loc la domiciliul victimelor. Majoritatea agresorilor sexuali ai copiilor sub 13 ani erau cunoscuţi sau chiar rude acestora – 86,1%, respectiv 64,4%.
Aproape un sfert (24,3%) din victimele cu vârste peste 14 ani au fost violate de un fost partener sau de o persoană cu care aveau relaţii în momentul agresiunii.
Juliana Martins, coordonatoare instituţională a Forumului, a arătat că „în timpul pandemiei de COVID-19, şcolile au fost multă vreme închise, iar victimele erau izolate cu agresorii. După redeschiderea şcolilor, numărul de denunţuri a crescut”. Ea a adăugat însă că „un mare număr de violuri nu sunt reclamate, deci este foarte posibil ca situaţia să fie chiar mai proastă decât arată datele” din raportul anual.
Specialista a subliniat „rolul fundamental al şcolilor pentru denunţarea violurilor de minori”.
Raportul citat a înregistrat şi 1.437 de femei ucise, cu 6,1% mai multe decât în anul precedent, precum şi 245.713 cazuri de violenţă conjugală, număr în creştere cu 2,9%.
În schimb, numărul total de omoruri a scăzut cu 2,4%, la 47.508, la fel ca în fiecare an după recordul de 64.078 din 2017.
sursa Agerpres