Imagini cu masacrele comise de Hamas în Israel vor fi proiectate pentru un grup restrâns de parlamentari ai Adunării Naţionale Franceze

Conflict Israel - Hamas
Conflict Israel - Hamas
10 noiembrie 2023, 19:43

Evenimentul, care va avea loc într-o sală de proiecţie a Adunării, este propus doar celor 120 de parlamentari care sunt membri ai grupului de prietenie Franţa-Israel, a declarat pentru AFP preşedintele acestuia, Mathieu Lefevre, la originea iniţiativei.

Este vorba despre filmul foarte mediatizat de aproximativ trei sferturi de oră, realizat de autorităţile israeliene pe baza imaginilor extrase de pe camerele şi telefoanele luptătorilor Hamas, ucişi sau luaţi prizonieri, şi a imaginilor surprinse de victime şi de membrii echipelor de ajutor. El prezintă imagini cu crime şi cadavrele torturate ale unor adulţi şi copii.

Israelul a difuzat deja aceste imagini în ţară şi la New York. Ele au fost proiectate marţi, la Paris, în faţa a circa 50 de jurnalişti, invitaţi de ambasada Israelului din Franţa, care a explicat că doreşte să arate presei realitatea uneori diminuată a masacrului.

„Mi se pare legitim ca şi parlamentarii să poată avea acces la ele”, a spus Lefevre, membru al partidului Renaştere, explicând că a contactat ambasada Israelului pentru a putea organiza o proiecţie în camera inferioară a parlamentului francez.

„Evident că telefoanele vor fi interzise şi nu vor fi colaboratori”, doar deputaţi, a precizat el, fără să ştie în această etapă câţi aleşi vor dori să vadă acest film, descris ca fiind insuportabil de cei care l-au vizionat.

„Este important să putem continua să depunem mărturie, evenimentele din vremurile de astăzi sunt, din păcate, adesea trecute cu vederea destul de repede şi trebuie să putem continua să depunem mărturie, nimic nu ar fi mai rău decât uitarea”, a argumentat Lefevre.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite