Ilie Bolojan: Sunt alături de toți cei afectați de incendiul din Vrancea. Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire
Ilie Bolojan a transmis, duminică seară, un mesaj de susținere pentru locuitorii din comuna Soveja, Vrancea, afectați de un incendiu devastator. Premierul a anunțat că Guvernul va aloca ajutoare familiilor a căror gospodării au fost cuprinse de flăcări.
”Am fost în legătură cu autoritățile pe durata intervenției. În această seară, m-am asigurat că pentru toate persoanele evacuate din gospodăriile cuprinse de foc există soluții de cazare și bunuri de primă necesitate. Mulțumesc autorităților locale și județene pentru sprijinul acordat”, a transmis premierul într-un mesaj pe Facebook.
Bolojan a anunțat că Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire.
”CNSU va aproba mâine sumele pentru un sprijin în primă urgență ce va fi acordat până joi. Săptămâna următoare vor fi evaluate pagubele și situația fiecărei gospodării pentru stabilirea sumelor ce vor fi oferite celor care au rămas fără case”, a afirmat Ilie Bolojan.
Premierul a adăugat: ”Mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în intervenție: pompierilor din Vrancea, Bacău, Buzău, Galați, Brașov și Covasna, echipajelor SMURD, jandarmilor, polițiștilor și cetățenilor care s-au mobilizat întreaga zi, în condiții dificile.”
Zeci de familii din Vrancea trec prin momente dramatice, după ce locuințele le-au fost mistuite de flacări. Un incendiu alimentat de vântul puternic, s-a extins și a distrus peste 30 de gospodării din satul Rucăreni. 7 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Iar două au ajuns la spital. A fost emisă și o avertizare Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. Pompieri din mai multe judeţe au intervenit, dar misiunea lor a fost îngreunată de vijelie.

