Ilie Bolojan a câștigat bătălia cu tabăra adversă din PNL. Coaliția pregătește pachetele legislative pentru asumare

2 February 2026, 18:50

Ilie Bolojan a câștigat bătălia cu tabăra adversă din PNL și a reușit să își păstreze oamenii în funcții importante în Parlament. Premierul are contestatari în partid, dar cei de la USR declara că îl sprijină. Și PSD a mai coborât tonul și anunță că s-ar fi ajuns la o înțelegere pentru forma celor două pachete legislative, reforma administrației și relansarea economică. La această oră liberalii sunt într-o ședința la Vila Lac din București.

Coaliția pornește în noua sesiune parlamentară cu mai multe semne de întrebare, mai ales că în PNL premierul Bolojan trebuie să le răspundă contestatarilor din partid. Într-o ședință, dimineața, el a făcut apel la liberali să nu torpileze partidul din interior și a explicat că fricțiunile interne nu ajută la nimic.

Apelul a venit în condițiile în care unii parlamentari liberali i-au reproșat că nu s-a consultat cu partidul pentru măsurile de reformă. Totuși, la vot, Ilie Bolojan a reușit să își mențină oamenii în funcții de conducere la Parlament.

Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, PNL: Un vot de încredere în BPN s-a mai întâmplat și ar rezolva toate lucrurile, eu nu cred că se clatină scaunul lui Ilie Bolojan, nici la conducerea PNL, nici al Guvernului. Că au exisat discuții… tensiuni mai nou apar în spațiul public, nu e o noutate pentru PNL, un partid vibrant, deci răspunsul este NU.

Ştefan Pălărie, senator USR: În momentul de față, România are omul care e cel mai tare dispus să iși sacrifice popularitatea ca să ia măsurile grele, deci avem un vot de încredere, dar asta nu înseamnă că Bolojan e mai puțin interesat de imaginea sa, decât de binele țării, e profilul de politician de care avem nevoie. Votul de încredere nu înseamnă un cec în alb , pot fi unele măsuri care să ducă la o bombă socială

Președintele PSD, Sorin Grindeanu spune că s-ar fi convenit în coliție măsurile de relansare economică și reforma din administrație. La mijlocul aceastei săptămâni ar urma să fie pus în dezbatere publică pachetul de relansare economică.

Pe lângă măsurile economice, PSD propune și diverse măsuri de ajutor pentru categorii defavorizate. Printer acestea, sprijin pentru pensionari cu pensii de maximum 3.000 de lei și pentru copii, dar și scutiri de la plata CASS. PSD vrea și facilități pentru plata energiei în cazul celor cu venituri mici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite