Igor Grosu: Planul Rusiei de a captura Republica Moldova va eşua, pentru că moldovenii nu-şi vând ţara

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu / Foto: Profimedia Images
5 September 2025, 14:51 (actualizat 8 September 2025, 13:21)

Planul Rusiei de a destabiliza Republica Moldova şi de a o readuce sub influenţa Kremlinului nu va reuşi, pentru că cetăţenii îşi doresc libertate şi un viitor european. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, după ce oligarhul fugar Ilan Şor a apărut într-o videoconferinţă cu preşedintele rus Vladimir Putin, alături de un reprezentant al băncii ruseşti PSB – instituţie vizată de sancţiuni internaţionale şi acuzată că ar finanţa coruperea alegătorilor din Republica Moldova, informează vineri Moldpres.

“Şor, alături de un reprezentant PSB din Vladivostok, i-a raportat lui Putin, ca un angajat cuminte, despre tranzacţiile sale. De fapt, i-a raportat despre acţiunile de destabilizare din Moldova, de finanţare a violenţelor, a corupţiei electorale şi a reţelei sale criminale. Pericolul este clar: toţi candidaţii lui Putin vor lucra de azi înainte pentru Şor. Planul lor meschin de a captura Moldova va eşua, pentru că moldovenii nu-şi vând ţara. Pentru că moldovenii aleg să fie liberi şi să-şi decidă singuri soarta“, a declarat Igor Grosu.

În cadrul videoconferinţei, Ilan Şor a menţionat că, prin compania sa A7 – aflată sub sancţiuni internaţionale – a realizat tranzacţii de peste 7,5 trilioane de ruble în parteneriat cu banca rusă PSB, şi ea vizată de sancţiuni. Autorităţile de la Chişinău afirmă că aceste acţiuni fac parte dintr-un plan mai amplu al Moscovei de a influenţa alegerile din Republica Moldova prin finanţarea ilegală a campaniilor şi prin coruperea electoratului.

Republica Moldova, sub asediul armatei digitale a Moscovei. Jurnaliștii ZDG s-au infiltrat în rețeaua lui Ilan Șor

O nouă investigație a jurnaliștilor din Republica Moldova arată cum rețeaua coordonată de la Moscova de Ilan Șor folosește sute de conturi și identități false pentru a promova agenda Kremlinului în țara vecină. Platformele de socializare sunt inundate de mesaje de propagandă, iar membrii rețelei sunt instruiți cum să păcălească algoritmii pentru a obține mai multe distribuiri și mai mulți urmăritori.

Imagini video de la intervenţia oligarhului fugar au fost distribuite pe canalele de Telegram afiliate acestuia, confirmând implicarea directă a reţelei Şor în cooperarea cu structuri aflate sub sancţiuni internaţionale, notează Moldpres.

Igor Grosu a subliniat că instituţiile statului vor contracara aceste tentative şi a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a continua parcursul european, alături de partenerii săi occidentali. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite