Iarnă grea în Republica Moldova: zăpadă abundentă, polei și ceață

5 January 2026, 22:32

Este iarnă grea şi în Republica Moldova. Zapada și poleiul au adus probleme în trafic, în localități și pe drumurile naţionale. La noapte este în vigoare un cod galben de polei. Este și avertizare de ceaţă densă, în perioada 6-7 ianuarie.

Drumarii intervin zi și noapte în Republica Moldova, unde poleiul a acoperit șoselele. Zeci de utilaje speciale au împrăștiat 700 de tone de materiale antiderapante.

Alex Macovei, jurnalist TVR Moldova: Pe drumul național Chişinău-Cimişlia, pe parcursul nopții drumarii au intervenit pentru a menține circulația în condiții de siguranță. În contextul ninsorilor și al temperaturilor scăzute, zeci de muncitori și autospeciale sunt pe şoselele din nordul, centrul și sudul țării, pentru a combate poleiul cu materiale antiderapante. Autoritățile anunță că drumurile naționale sunt practicabile, însă șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență.

Şi în oraşe, zăpada de pe trotuare şi străzi e un adevărat pericol.

Alex Macovei, jurnalist TVR Moldova: Şi în Chișinău ninge continuu de câteva ore. Zăpada se depune pe trotuare, unde pietonii trebuie să meargă cu mare atenţie pentru a nu aluneca, dar şi pe carosabil, unde traficul este îngreunat. Se recomandă păstrarea distanței între vehicule, adaptarea vitezei la condițiile de drum și atenție sporită la intersecții și la trecerile pentru pietoni.

Meteorologii au emis şi un Cod Galben de ceață. Vizibilitatea ar putea să scadă, local, până la 200 de metri.

Nadejda Stolear, șef, Secția prognoze, Serviciul Hidrometeorologic de Stat: Pentru 6,7 şi 8 avem prognozate precipitaţii, în fază mixtă. Din cauza precipitaţiilor vom avea gheţuş pe drumuri, polei. Pentru 6 şi 7, pe arii extinse, vom avea şi ceaţă. Ceea ce ţine de temperaturi, pentru data de 6 avem o advecţie de aer cald.

Avem prognozate temperaturi, noaptea, între -3 şi +2 grade, ziua între 5 şi 10, în centru şi sud, iar la nord între 1 şi 4 grade.

În prima şi a doua zi de Crăciun pe stil vechi, temperaturile vor atinge 5 grade ziua, iar noaptea pot coborî până la minus 2 grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă