Cei trei supravieţuitori ai cumplitului accident din Timiş sunt în stare stabilă. Decedaţii, repatriaţi joi. Anchetatorii au găsit droguri în microbuzul suporterilor greci

28 January 2026, 11:31 (actualizat 28 January 2026, 21:13)

Cei trei suporteri greci, singurii supraviețuitori ai cumplitului accident din Timiș, sunt la spitalul din Timișoara, în stare stabilă. Între timp, a apărut o informație teribilă: în microbuz au fost găsite substanțe interzise și, potrivit unor surse, chiar și șoferul ar fi consumat. Atenție, sunt imagini și informații care vă pot afecta emoțional. Un supraviețuitor al accidentului mortal cu suporterii PAOK din Timiș susține că șoferul ar fi pierdut controlul mașinii din cauza unei defecțiuni tehnice. Dezvăluirea a fost făcută de un medic grec care a stat de vorbă atât cu răniții, cât și cu familiile acestora.

Substanțele interzise descoperite în microbuz au fost ridicate de criminaliști și duse la laborator pentru expertiză.

Rezultatele analizelor făcute de Institutul de Medicină Legală arată că șoferul microbuzului avea droguri în sânge.

De asemenea, surse din cadrul anchetei spun că s-ar fi consumat canabis inclusiv în timpul deplasării microbuzului.

În resturile mașinii, anchetatorii au descoperit urme de droguri, sticle de alcool și energizante.

Locul unde și-au pierdut viața cei 7 suporteri greci s-a transformat într-un altar azi noapte. 200 de fani ai echipei PAOK Salonic s-au întors din drumul spre Franța, pentru a le aduce un omagiu celor pe care i-au pierdut.

Au trecut și pe la Spitalul din Timișoara, unde au fost transferați cei 3 supraviețuitori. Medicii spun că starea răniților este bună și ar putea fi transportați în Grecia dacă familiile vor cere acest lucru.

Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Săndesc, a declarat, miercuri, că starea celor trei tineri greci răniți, care au supraviețuit accidentului de pe DN 6, este stabilă și sunt transportabili, decizia transferului în Grecia depinzând de hotărârea familiilor acestora.

Unul dintre ei este internat la Neurochirurgie cu leziuni minore, starea sa fiind bună. Un al doilea pacient este la Ortopedie cu o fisură minoră în osul sacru, iar al treilea pacient este internat în ATI având multiple leziuni, dar fără afectare neurologică gravă.

‘Unul dintre accidentați este internat în secția de Neurochirurgie, are leziuni minore la nivel cranian-cerebral, minimă subfuziuni hemoragice, este într-o stare foarte bună, conștient, cooperant, nu pune probleme deosebite. Al doilea este internat în secția de Ortopedie, având o fisură mică la nivelul osului sacral, care face parte din bazin. Este, de asemenea, într-o stare bună, conștient, echilibrat. Al treilea pacient a fost internat în secția ATI a serviciului de traumă din clădirea Casa Austria, având mai multe leziuni. Are o fractură la nivelul coloanei cervicale, fără să afecteze măduva, fără paralizie, fără afectare neurologică. Are o fractură de humerus la nivelul brațului drept, o fractură de claviculă stângă, are două coaste fisurate și contuzie pulmonară. Sunt mai multe leziuni, pacientul a venit cu o stare ușor alterată, nu a necesitat însă intubație, ventilație mecanică, a răspuns la tratament și astăzi este mai bine decât ieri, echilibrat’, a explicat Dorel Săndesc.

El a subliniat că, dacă se dorește să se continue tratamentul aici, medicii timișoreni îl pot oferi fără nicio problemă, iar dacă pacienții doresc transferul, se va proceda la formalitățile necesare.

Cauzele accidentului sunt încă necunoscute. Anchetatorii vor avea o concluzie și după ce vor sta de vorbă cu cei 3 supraviețuitori. Un medic grec, angajat la spitalul din Lugoj, a venit la Timișoara să-i ajute pe doctori să comunice cu suporterii din Salonic. Unul dintre ei i-a povestit cum ar fi ajuns mașina să se izbească de tirul care venea din sens opus.

Dimitrious Koukoulas, doctor grec stabilit în România: S-a activat sistemul „lane assistance”, din cauza căruia șoferul a pierdut controlul mașinii. Domnul care s-a internat la ortopedie, cel care era conștient practic, fără medicamente, sedative, toate astea le-a spus și prietenilor lui cu care ați văzut am intrat în grup.

Lane Assist este un sistem conceput să prevină părăsirea accidentală a benzii de rulare. Specialiștii susțin că șansele ca acesta să dea erori sunt extrem de mici.

Sorin Ene, pilot: Îmi vine greu să cred că acest sistem s-a defectat. Doar o expertiză tehnică ne poate confirma acest lucru. Nu știm dacă mașina era echipată cu un asemenea sistem. Eu merg pe eroare umană. Toate sistemele de siguranță ale mașinii, să știți, fac față, sunt eficiente până într-un anumit punct. Odată ce este eroare de conducător auto, aceste sisteme, ca procentaj, este foarte mare, aproape imposibil să mai facă față.

La spital au ajuns și familiile răniților, dar și ale celor morți, pentru preluarea trupurilor.

Ambasadoarea Greciei în România, Evangelia Grammatika, prezentă la Spitalul Județean, a menționat că toți pacienții sunt stabili și că se fac proceduri pentru repatrierea celor șapte decedați.

‘Suntem recunoscători pentru tot sprijinul și cooperarea pe care am primit-o de la autoritățile române, încă de la început. Mulțumim pentru condoleanțele transmise de la cel mai înalt nivel al României și transmitem, la rândul nostru, condoleanțe familiilor îndoliate. Sunt șapte bărbați morți și trei internați aici. Sunt în stare stabilă. Urmăm toate procedurile pentru a-i repatria, probabil cu avionul, pe cei șapte decedați. Pentru transferul celor internați, vorbim cu familiile lor, depinde de acordul lor’, a declarat ambasadoarea.

Katia Cicala, avocat Club PAOK Salonic: Clubul este implicat activ, prin reprezentanții din Grecia care se află aici, oferind sprijin pentru transportul persoanelor decedate, pentru răniți și tot sprijinul posibil familiilor.

Accidentul în care au murit cei 7 tineri greci, care mergeau să-și susțină echipa de fotbal favorită la meciul din Franța, iar alți trei au fost răniți, a șocat întreaga Grecie. Conducerea clubului PAOK, alături de antrenorul Răzvan Lucescu și fotbaliști, au adus un omagiu fanilor care și-au pierdut viața în accidentul rutier din județul Timiș.

Marios Tsakas, membru al consiliului de administrație, PAOK: (n.red. Răzvan Lucescu) este devastat, la fel ca toți ceilalți. Ne așteptam la ceva frumos, la meciul de mâine seară. Toată lumea era bucuroasă după ce am ajuns în următoarea etapă, dar după acest accident, starea de spirit a tuturor este foarte dificilă, să spunem.

Răzvan Lucescu, antrenor PAOK Salonic: E într-adevăr o tragedie imensă. Probabil că în România nu se percepe la fel ca aici. Pe lângă trăirile suporterilor, care se consideră și rude, există familiile. Nu vreau să mă gândesc. Îmi pare atât de rău de ceea ce trăiesc ei în aceste momente și nu putem face decât să fim cu sufletul alături de ei.

UEFA a refuzat să amâne meciul dintre PAOK Salonic și Olympique Lyon. Partida, programată să înceapă mâine seară la ora 22, se va juca fără suporteri greci, după ce clubul elen a decis de comun acord cu fanii ca tribuna alocată oaspeților să rămână goală.

Mihai Venter, purtător de cuvânt Jandarmeria Timiș: Cele patru autocare au intrat în România pe la Lugoj, apoi, însoțiți de o mașină a Jandarmeriei, au venit la Spitalul Județean din Timișoara pentru a-i vizita pe bolnavi. Aici i-am întâmpinat cu ceai cald, ospitalitate.

Zece oameni, suporteri ai echipei PAOK, plus șoferul, se aflau în microbuzul care se îndrepta spre Franța. Șase, inclusiv conducătorul auto, au murit pe loc, iar al șaptelea, în drum spre spital. Trei pasageri au supraviețuit.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite