Horațiu Potra, din nou în fața procurorilor: acuzații de evaziune, delapidare și spălare de bani

24 November 2025, 11:43 (actualizat 24 November 2025, 14:08)

Horațiu Potra a fost audiat, luni, la Parchetul General în cel de-al doilea dosar penal în care este vizat. În acest nou dosar, Potra este acuzat de evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani.

Procurorii susțin că el nu ar fi declarat și nu ar fi plătit impozit pentru sumele obținute în Republica Democrată Congo din activități de „management al securității”.

Potrivit anchetatorilor, Potra ar fi dus militari sau foști militari români în Congo pentru acțiuni de mercenariat, iar pentru veniturile obținute din aceste activități nu ar fi achitat obligațiile fiscale. Prejudiciul estimat se ridică la peste 1,4 milioane de dolari.

Aceste acuzații se adaugă celuilalt dosar în care Horațiu Potra a fost deja trimis în judecată în luna septembrie.

În primul dosar, el este acuzat de tentativă de comitere de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe masa judecătorilor se află și dosarul fostului candidat la președinție, Călin Georgescu, acuzat de complicitate la aceeași infracțiune.

Procurorii susțin că Potra și Georgescu ar fi încercat să organizeze proteste violente după ce, în decembrie anul trecut, Curtea Constituțională a anulat turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

După extrădarea din Dubai, Horațiu Potra a fost astfel vizat de două anchete: dosarul aflat acum pe rolul Parchetului General — privind evaziunea fiscală, spălarea de bani și delapidarea — și dosarul deja trimis în instanță, referitor la acțiunile împotriva ordinii constituționale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite