Harta interactivă a sănătății mintale, lansată la Cluj. Scopul proiectului este să cuprindă toate serviciile gratuite existente în România

La Cluj a fost lansat proiectul „Harta Sănătăţii Mintale”, care doreşte să cuprindă toate serviciile gratuite existente în România. Până în prezent, harta interactivă cuprinde peste 80 de instituţii şi asociaţii din toată ţara. Un proiect similar a fost lansat în Polonia după perioada pandemiei şi se bucură de succes.
Harta Sănătății Mintale reunește servicii gratuite pentru persoanele diagnosticate şi pentru cele aflate în situații vulnerabile. Demersul este realizat cu ajutorul voluntarilor Fundaţiei Estuar.
Finta Orsolya, coordonator local al unei fundaţii: În prima lună am adunat 61 de instituții, de locații, actual pe hartă sunt 81 și, pe listă, sunt vreo 60 de instituții cu care am vorbit și ar trebui trecute pe hartă. Scopul nostru ar fi ca harta să fie cât mai eficientă, cât mai complexă și tot timpul lucrăm și la calitate, dar și la informaţii
Cei care caută servicii gratuite, pot găsi informaţii despre instituţii sau asociaţii, date de contact, dar pot oferi şi recenzii după interacţiunea cu acestea.
Nicoleta Molnar, director, DGASPC Cluj: Am dorit să avem avem la nivelul județului Cluj o hartă a serviciilor sociale, dar ideea pe care a dezvoltat-o Estuar e și mai bună fiind o hartă intercativă în care poți să intri în contact cu instituțiile respective și în același timp creează posibilitatea ca persoanele cu nevoi speciale, singure să poată să își caute singure atunci când abilitățile o permit și în același timp să se întâlnească, să schimbe păreri.
Olah Emese, viceprimar, Cluj-Napoca: Acces la internet are deja toată lumea indiferent de generația din care face parte astfel încât cred că o asemenea hartă care oferă o viziune globală asupra tuturor serviciilor din domeniu ar fi de bun augur inclusiv de implementat de autoritățile locale … chiar dacă nu sunt gratuite.
Platforma va avea un forum, unde beneficiarii vor putea discuta despre activităţile la care participă sau problemele cu care se confruntă.