Haos pe aeroporturi, după ce Blue Air a suspendat, până pe 12 septembrie, zborurile din România. MAT: Călătorii care au achiziţionat bilete de la Blue Air îşi pot recupera banii şi compensaţiile aferente

ACTUALIZARE 23.00 Sorin Năstase relatează la Info Plus de pe Aeroportul Otopeni: Nu mai sunt călători care trebuie să plece cu Blue Air. La 21.40 trebuia să decoleze o cursă spre Valencia, tur retur, dar a fost oprită. Au fost afectați călătorii Blue Air din toată țara dar și din afară.
ACTUALIZARE 19.29 Călătorii care au achiziţionat direct bilete de la Blue Air îşi pot recupera banii şi compensaţiile aferente în baza Regulamentului European nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.
De asemenea, acesta precizează că turiştii care au luat pachete de vacanţă de la agenţiile de turism trebuie să ia legătura cu acestea, deoarece, în baza OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative, agenţia de turism este responsabilă pentru executarea pachetului şi să ofere servicii alternative.
ACTUALIZARE 18.50. Peste 1.000 de pasageri ai Blue Air se aflau în Aeroportul Henri Coandă, în zona de îmbarcare, la momentul la care compania a anunțat sistarea zborurilor, a informat purtătorul de cuvânt al Companiei Aeroporturi București, Valentin Iordache.
ACTUALIZARE 18.30. Blue Air transferă operarea unor servicii interne și internaționale selectate către Air Connect, care are un avion ATR 72-600, a anunțat compania într-un comunicat de presă. Controlul comercial și riscul pentru rutele care vor fi transferate la Air Connect rămân la Blue Air, care va continua să fie responsabilă de vânzări, marketing și asistență pentru clienți, dar se așteaptă să realizeze economii de costuri și raționalizări de peste 15-20% în cadrul cooperării, prin implementarea tipului de aeronavă ATR-72 pe serviciile regionale și de tip navetă. Air Connect va fi responsabilă de controlul operațional.
ACTUALIZARE 18.00. Echipa TVR INFO a ajuns pe Aeroportul Henri Coandă din Capitală și a observat că nu este vorba doar de zborurile din România, ci și de curse spre țara noastră. Mii de pasageri sunt blocați fie pe aeroportul din București, fie pe alte aeroporturi din țară sau din străinătate.
_________________________________________________________
Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, marţi, 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat, precizează compania.
“Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de ‘a nu mai cumpăra bilete Blue Air’ propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)”, susţin reprezentaţii companiei.
Aceştia menţionează că declaraţiile respective au condus la ‘distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation SA de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii), blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu două mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale’.
“Declaraţiile şi acţiunile iresponsabile ale unui reprezentant al statului român, precum şi decizia intempestivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societăţii, au adus Blue Air în situaţia nedorită de a îşi reduce operaţiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor şi al obţinerii autorizaţiilor necesare în vederea discuţiilor cu investitorii”, se mai arată în comunicat.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Compania are o echipă formată din aproximativ 700 de profesionişti şi operează avioane tip Boeing 737. În cei 17 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.