Marți 17 iunie 2025 | București 30˚C / Senin

Hamas doreşte un acord total cu Israelul, dar numai după încheierea războiului din Gaza

Hamas doreşte un acord total cu Israelul, dar numai după încheierea războiului din Gaza / Profimedia Images
31 mai 2024, 11:47

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a anunţat joi într-un comunicat că doreşte un „acord total” cu Israelul în privinţa eliberării ostaticilor răpiţi din Israel în schimbul deţinuţilor palestinieni, dar condiţia preliminară este încheierea războiului din Gaza, informează dpa.

În acest caz, Hamasul este pregătit să continue negocierile şi să ajungă la ceea ce a calificat drept „un acord de schimb exhaustiv”.

Militanţii au comunicat acest lucru inclusiv mediatorilor. Până acum, Israelul s-a opus ideii de a încheia războiul, notează dpa, care adaugă că Hamas nu a specificat ce anume a vrut să spună prin „acord total”.

Consilierul de securitate naţională al Israelului, Tzachi Hanegbi, le-a transmis joi rudelor ostaticilor că guvernul nu este pregătit să pună capăt războiului, a relatat presa israeliană.

Negocierile indirecte cu privire la un acord între guvernul israelian şi Hamas au dat greş în trecut deoarece militanţii au condiţionat chiar şi o eliberare parţială de ostatici de încheierea războiului din Gaza de către Israel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite