Guvernul Spaniei a declarat zone calamitate aproape toate regiunile ţării, din cauza incendiilor de vegetație

26 august 2025, 20:23

Flăcările continuă să ardă în regiunile Zamora și Leon și sunt de o gravitate însemnată, potrivit autorităţilor. Singura regiune în care nu au fost incendii devastatoare este Ţara Bascilor.

Pompierii spanioli continuă să lupte cu incendiile de vegetație, în special în regiunile din nordul țării. În provincia Leon au ars peste 100.000 de hectare de teren în doar câteva ore. Potrivit estimărilor, doar în această provincie sunt pagube de un miliard de euro. Prin urmare, guvernul central de la Madrid a decretat stare de dezastru în aproape întreaga Spanie.

Fernando Grande-Marlaska, ministrul de Interne al Spaniei: Cabinetul tocmai a declarat regiuni sub protective civilă de urgenţă toate zonele care au fost afectate de oricare dintre cele 113 de incendii de vegetaţie importante din această vară, între 23 iunie şi 25 august.

Pilar Alegria, purtător de cuvânt al Guvernului Spaniei: Vom continua să colaborăm cu administrațiile publice, societatea civilă și diferite grupuri parlamentare. Sperăm că vom putea obține un acord la nivel național și un pact statal.

În continuare, autoritățile locale au decretat evacuarea a sute de persoane din regiunile Leon și Zamora, cele mai afectate de incendii.

Vecinii m-au ajutat aici, aparatele de stingere au fost de ajutor și pompierii continuă să ajute.

Este îngrijorător pentru că au apărut focare de incendii în suburbiile orașului, lucrurile nu arată bine.

În regiunea Galicia, guvernul regional a anunțat că un incendiu a ars 600 de hectare în doar 24 de ore, iar în provincia Ourense, flăcările fac ravagii și situația este la cel mai înalt nivel de risc. Autoritățile estimează că, de la începutul verii, în Spania au ars 400.000 de hectare de teren. Este cea mai gravă situație din ultimii 19 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite