Guvernul poate să obţină miliarde de euro din vânzarea unor pachete de acţiuni la companiile de stat
Aflat în căutare de bani la buget, Guvernul poate să obţină miliarde de euro din vânzarea unor pachete de acţiuni la companiile de stat. E recomandarea analiştilor financiari, care susţin că, astfel, poate fi redus deficitul bugetar, iar statul să rămână acţionar majoritar.
Companiile de stat listate la Bursa de Valori București au devenit mai transparente și mai profitabile, arată un studiu al “CFA România”, organizație a profesioniștilor în investiții. Autorii studiului propun Guvernului să scoată la vânzare noi pachete minoritare de acțiuni la companii deja listate, precum “Hidroelectrica”, “Nuclearelectrica” și “Romgaz”, dar și la alte societăți. Analiștii consideră că, astfel, Executivul poate să reducă deficitul bugetar care a depășit 86 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului. În plus, statul ar rămâne acționar majoritar.
Dragoș Cabat, membru, Consiliul Director al CFA România, coordonatorul studiului: Dacă am vorbit de listarea unor pachete de 10% sau 15%, ar fi un total între 12 și 18 miliarde de lei care s-ar putea obține. Ar putea ajuta bine la reducerea deficitului bugetar.
Vânzarea unor pachete minoritare de acțiuni e una dintre obligațiile asumate de România prin PNRR. Recent, premierul a declarat că vor fi anunțate detalii despre acest proces, până la sfârșitul lunii octombrie.
Premierul Ilie Bolojan: Unul dintre jaloane este și acesta și personal sunt un susținător al listării companiilor și al vânzării unor pachete minoritare, subliniez, minoritare, în așa fel încât să avem un aport de capital, dar pe de altă parte să asigurăm o mai bună administrare a acestor companii. Etapa durează între 6 luni și un an de zile, componenta de listare, dar vor fi cu siguranță companii din sectorul energiei și din transporturi care vor fi listate.
Listarea acțiunilor la bursă poate să implice și riscuri. Prețurile depind și de evoluția piețelor de capital din țară și din străinătate, iar cotațiile pot să scadă în situații de criză.
Irina Răilean, membru al Asociației CFA România: Într-adevăr nu este o garanție faptul că dacă o companie se listează la bursă, ea va deveni garantat cea mai profitabilă, cea mai performantă. Există și alți factori care țin de specificul bussinesului, care țin de mersul economiei, care țin de condițiile de piață, deci nu este neapărat o garanție, dar este un pas foarte important.
România are peste 1.300 de companii de stat. Peste 80% sunt ale autorităților locale. E cel mai mare număr de societăți de stat deținute de o țară din Uniunea Europeană, potrivit unui raport al Băncii Mondiale publicat în decembrie 2023.

