Guvernul ar trebui să aplice modelul german pentru asigurările RCA, susține confederația transportatorilor

Camioane. Sursa: Agerpres
28 martie 2024, 17:51

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Guvernului să declanșeze de urgență modificarea Codului Fiscal aplicabil pieței de asigurări din România și să studieze modelul german.

Așa cum astăzi vedem că multinaționalele din piața de asigurări achită taxe ridicol de mici în România, se întâmpla și în Germania, acum 20 de ani. Cum multinaționalele au preluat modelul din Germania, pentru a-l aplica în România, la fel ar trebui să procedeze și Guvernul României, preluând soluțiile de la Guvernul Germaniei, se spune într-un comunicat transmis de COTAR.

Potrivit COTAR, firmele de asigurări din Germania achită taxe speciale statului german în cuantum de 19%, pe lângă taxele de funcționare și impozitele pe salarii. De ce a introdus statul german aceste taxe speciale firmelor de asigurări? Pentru că acum 20 de ani, aceleași firme de asigurări care astăzi vând RCA în România și se declară veșnic pe pierdere sau cu profituri ridicol de mici, au fentat, prin aceleași strategii, și statul german.

„Soluția acoperirii uriașului deficit bugetar nu se rezolvă prin creșterea taxelor microîntreprinderilor, în timp ce multinaționalele achită taxe și impozite derizorii în țara unde înregistrează, în realitate, cele mai mari profituri din grup. Guvernul României poate învăța din experiența altor state care au fost fentate de aceleași multinaționale din asigurări, în același fel. În Germania, taxa de 19% aplicată produsului de asigurare RCA nu poate fi dedusă, nefiind vorba despre un TVA.” – a explicat Vasile Ștefănescu, Președinte COTAR.

Potrivit COTAR, punctul de pornire îl reprezintă modificarea Codului Fiscal, astfel încât firmele de asigurări (al caror apetit de creștere a prețului RCA poate fi ținut în frâu doar cu ordonanțe succesive de plafonare a prețului acestui produs) să plătească taxe pentru miliardele de euro încasate de șoferii obligați să le cumpere lor produsul de lux, dar obligatoriu, numit RCA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite