Normele metodologice de aplicare a OUG privind amânarea ratelor la creditele bancare, aprobate de Guvern

27 iulie 2022, 07:51

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare şi amânare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane acordate debitorilor de către creditori din creditele ipotecare se stabileşte pe baza opţiunii debitorului şi este cuprinsă între una şi nouă luni.

Poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative: au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv; data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligaţiilor de plată; nu au înregistrat restanţe în ultimele şase luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată.

Persoana care solicită suspendarea plății ratelor trebuie să dovedească că i-au crescut cheltuielile cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că o decizie finală privind rectificarea bugetară va fi luată până la jumătatea lunii august, subliniind că se va ţine cont atât de execuţia bugetară pe primele şase luni, dar şi de indicatorul referitor la reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri şi servicii, pentru a se putea asigura la Fondul de rezervă o sumă care să poată fi folosită în situaţiile neprevăzute.

Deficitul bugetar în primele șase luni este de 1, 71% din PIB, iar veniturile au crescut cu 22,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunțat premerul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern.

O să avem o decizie finală, până la jumătatea lunii august, privind rectificarea bugetară. Vreau să spun de la bun început tuturor că principalii indicatori în baza cărora vom distribui sumele în interiorul procesului de rectificare vor fi cei legaţi de execuţia bugetară în prima jumătate a anului şi modul în care s-au desfăşurat investiţiile, ţinând cont, de asemenea, de un indicator foarte important pe care l-am asumat, şi anume reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri şi servicii, astfel încât să putem să ne asigurăm la Fondul de rezervă o sumă pe care să putem să o folosim în funcţie de situaţiile neprevăzute. S-a văzut cât se poate de limpede că dinamica tuturor acestor situaţii impune de la sine să avem o rezervă consistentă, astfel încât să putem să intervenim atunci când este cazul„, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

Acesta a precizat că analiza execuţiei bugetare pe primele şase luni este în proces de finalizare.

Suntem în procesul de finalizare a analizei execuţiei bugetare pe prima jumătate a anului şi consider necesar să subliniez că această execuţie bugetară reprezintă, practic, radiografia corectă a tuturor deciziilor luate la nivelul Guvernului în primele şase luni. Şi, aşa cum arată datele, putem spune că în pofida crizelor succesive cărora trebuie să le facem faţă, măsurile pe care le-am luat la nivelul Guvernului pentru protejarea economiei şi a cetăţenilor s-au reflectat în creşterea veniturilor şi în menţinerea cheltuielilor bugetare sub creşterea valorii nominale a produsului intern brut„, a susţinut Ciucă.

Premierul a subliniat, ca aspecte benefice, faptul că deficitul bugetar pe primele şase luni este de 1,71% din PIB, iar veniturile au crescut cu 22,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Avem o creştere în valoare nominală de 40,3 miliarde lei, cheltuielile au crescut cu 14,3%, menţinându-se, aşa cum spuneam, sub nivelul de creştere a veniturilor, absorbţia fondurilor europene a crescut cu 16,4%, de asemenea, faţă de perioada similară a anului trecut şi reducerea deficitului, iarăşi, un indicator foarte important, cu 1,25%, practic, faţă de 2,86% în 2021. Astăzi ne raportăm la un deficit de 1,71%. Alocările pe care le-am stabilit pentru programele de sprijin pentru România au avut la bază măsuri pe care le-am urmărit, astfel încât să se realizeze cât se poate de concret, şi anume e-Factura, radarul mărfurilor, creşterea colectării, iar anul acesta creşterea colectării arată o creştere, un indicator de 0,6%. Practic, am ajuns la 8,1% din PIB faţă de 7,5% din PIB anul trecut”, a mai declarat Ciucă.

–––––––––

Executivul va mai discuta un proiect de hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare.

Cabinetul Ciucă urmează să mai aloce 1.711.000 de lei pentru judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Timiş şi Tulcea, afectate de calamităţi naturale. Suma provine din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe acest an.

Un alt proiect de hotărâre vizează acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.054.500 lei pentru sprijinirea unui număr total de 247 familii şi persoane singure din mai multe judeţe şi din Bucureşti care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundaţii ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.

Un alt proiect de hotărâre aflat pe agenda Guvernului vizează suplimentarea numărului maxim de posturi al Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România cu 15 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară.

Guvernul va mai aproba şi plata contribuţiei financiare voluntare a României la bugetul Misiunii Speciale de Monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina.

Pe agenda reuniunii figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „,Sediu nou pentru Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, Spitalul de Urgenţă al MAI. Valoarea totală a investiţiei este de 2.040.142.000 de lei (cu TVA).

În şedinţa de Guvern urmează să fie aprobat şi un memorandum privind admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor Societăţii Naţionale a Sării S.A. printr-o ofertă publică iniţială de vânzare derulată de către Fondul Proprietatea SA.

Executivul va discuta şi un memorandum având ca temă aprobarea rezultatelor prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative ce urmează a fi utilizate în procesul de elaborare a proiectului legii bugetului de stat pe anul 2023.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite