Boloș: Guvernul a alocat din Fondul de rezervă bugetară 13,6 miliarde lei pentru educaţie, sănătate, asistenţă socială, pensii

Bani la buget
Bani la buget
23 noiembrie 2023, 16:10

„Guvernul a alocat din Fondul de rezervă bugetară suma de 13,6 miliarde lei pentru domenii importante, precum educaţie, precum sănătate sau pentru drepturile de asistenţă socială, inclusiv pentru fondurile necesare plăţii pensiilor. Mecanismul Fondului de rezervă bugetară a fost adoptat în contextul în care ţinta noastră de dificit bugetar până la sfârşitul anului de 4,4% din PIB este prevăzută în Programul de convergenţă şi este un angajament extrem de serios asumat faţă de Comisia Europeană, iar în acest context controlul asupra a ceea ce înseamnă cheltuirea de fonduri din bugetul de stat trebuie să fie unul corespunzător, în care prioritate să aibă cheltuielile de funcţionare ale statului, dar şi finalizarea proiectelor de investiţii cu finanţare din fonduri europene”, a precizat Boloş, la Palatul Victoria, după şedinţa Executivului.

El a explicat că prin Politica de coeziune în perioada de programare 2014 – 2020 sunt alocate cele 24 de miliarde de euro pe care România trebuie să le absoarbă până pe data de 31 decembrie 2023.

„De aceea, prioritatea în finanţare şi în implementarea de proiecte o constituie aceste tipuri de investiţii„, a subliniat ministrul.

Potrivit lui Marcel Boloş, Ordonanţa 90 din 2023 a fost aprobată tot pentru a asigura o corectă gestionare a fondurilor alocate din bugetul de stat, scopul acesteia fiind fiind de a asigura „cu prioritate” fonduri pentru proiectele de investiţii din fonduri europene, dar şi pentru cele care se finanţează din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„În acest context, mecanismul Fondului de rezervă bugetară este unul pe care îl vom utiliza până la sfârşitul anului şi vom încerca să asigurăm finanţarea în totalitate pentru aceste proiecte de investiţii prioritare pentru România”, a transmis ministrul Finanţelor.

Urmărește-ne pe Google News

Cele mai citite pe aceeași temă

Bugetul pentru 2024 a fost adoptat. Pe ce cifre se bazează guvernanții

Critici la adresa proiectului de buget pe 2024