Grupul politic ALDE, catalogat drept „indezirabil” în Rusia de către Parchetul de la Moscova

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), un grup politic centrist european, a fost catalogată drept „indezirabilă” în Rusia, a anunţat luni Parchetul General rus, citat de AFP.
ALDE a fost redenumită Renew Europe în 2019, după ce i s-au alăturat membrii francezi de pe lista Renaissance în Parlamentul European.
Prezidată de Valerie Hayer din ianuarie 2024, aceasta reuneşte peste 50 de partide europene.
„Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa este una dintre forţele cele mai antiruseşti din Uniunea Europeană”, susţine Parchetul rus într-un comunicat, acuzându-l că se „ocupă în mod consecvent de discreditarea politicii interne şi externe a Rusiei”.
„De la începutul operaţiunii militare speciale (denumirea oficială a ofensivei ruse în Ucraina, lansată de Kremlin în februarie 2022 – n.r.), acest partid şi aripa sa de tineret se pronunţă pentru izolarea internaţională a ţării noastre, cere creşterea presiunii sancţiunilor şi acordarea de ajutor militar şi financiar regimului de la Kiev”, se arată în comunicat.
Prin urmare, Parchetul General rus a „decis să declare drept indezirabile pe teritoriul Federaţiei Ruse Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi aripa sa de tineret, Tineretul Liberal European (Belgia)”, conform documentului oficial.
Rusia a întocmit pentru prima oară o listă cu organizaţii „indezirabile” în 2015. Lista include acum 206 de nume.
Printre ultimele incluse pe această listă se află Fundaţia Carnegie (Carnegie Endowment for International Peace), un think-tank american, publicaţia independentă The Moscow Times şi compania privată americană de securitate cibernetică Recorded Future (RF).
Statutul de „indezirabil” obligă organizaţiile vizate să-şi închidă porţile în Rusia, iar ruşii care lucrează pentru acestea, le finanţează sau colaborează cu ele pot fi pasibili de urmărirea penală.
Conducătorii unei organizaţii „indezirabile” riscă până la şase ani de închisoare. Orice formă de participare la o organizaţie marcată în acest fel se pedepseşte cu până la patru ani de închisoare.