Grup de drone în zona de frontieră. 17 ținte aeriene detectate. RO-ALERT în nordul judeţului Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina
Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit în noaptea de marţi spre miercuri un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, după ce sistemele radar au detectat 17 ţinte aeriene în zona de frontieră.
În mesajul de alertă extremă, autorităţile au avertizat populaţia cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
ACTUALIZARE Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, miercuri dimineaţă, un nou mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina.
În mesaj, autorităţile avertizează populaţia cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi prezintă măsuri de autoprotecţie.
Este al doilea mesaj de acest tip înregistrat în mai puţin de 12 ore.
___________________________________________________________
Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, două aeronave F-16 din serviciul de luptă poliţie aeriană au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar sistemele antiaeriene au fost trecute în poziţii de tragere.
Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat IGSU în vederea instituirii măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, mesajul RO-ALERT fiind transmis la ora 3:44.
“Sistemele radar au monitorizat un grup de 17 ţinte aeriene care au evoluat în zona de frontieră, fără să pătrundă în spaţiul aerian naţional. Alerta aeriană a încetat la ora 5:10”, a informat MApN.
De la începutul războiului din Ucraina, populaţia din patru judeţe din România a primit peste 70 de mesaje de alertă extremă, cele mai multe fiind înregistrate în judeţul Tulcea.

