Grindeanu vede un guvern fără Ilie Bolojan și consultă PSD în legătură cu rămânerea USR în coaliție
Sorin Grindeanu vrea să afle de la membrii PSD dacă actuala coaliție funcționează sau ar fi mai bună o formulă fără USR. La rândul său, preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean susţine că în coaliţie sunt prea multe declaraţii politice, care isterizează şi agită.
Consultarea partidului vizează și premierul: poate fi Ilie Bolojan sau un alt nume propus de PNL, fără să se schimbe actualul protocol al Coaliției? Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru G4Media.
“Aproape 5.000 de colegi, toate comunitățile politice, județene, care înseamnă toți primarii, consilierii, județeni și așa mai departe, au votat. Și, într-o proporție destul de mare, într-un procent mare, au spus da, mergem în această formă, în această coaliție. De data aceasta aș face un pic mai mult de atât. O întrebare DA, NU, evident. Având în vedere toate aceste aspecte, care țin de buget, de modul în care funcționează coaliția, de pulsul pe care îl simt foarte bine primarii, consilierii locali, dacă, e să fie da, dacă păstrăm această coaliție în această formă, adică împreună PSD, PNL, UDMR, USR, sau într-o formă mai restrânsă, fără USR, de exemplu, și dacă, mergem înainte cu prim-ministrul Ilie Bolojan. Pentru că protocolul poate să rămână foarte simplu, PSD, PNL, UDMR și cu un alt prim-ministru dat de PNL“, a declarat președintele PSD.
Întrebat dacă asta înseamnă punerea în discuție a acordului de coaliție, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Evident. Pentru că nu poți rămâne la guvernare doar fiindcă atunci când ai decis acea coaliție și ai semnat acel parteneriat credeai că lucrurile vor merge într-o altă direcție decât ce s-a întâmplat în ultimele 5 luni. Prefer să spun direct românilor că ce am sperat noi în iunie 2025 ne-am înșelat și acest protocol nu mai poate merge înainte decât să funcționez într-un parteneriat care scârțâie rău. Eu cred că lucrurile trebuie discutate transparent. Și am spus că odată cu bugetul vom face discuții de informare a colegilor de partid, ca lumea să ia o decizie în cunoștință de cauză”.
Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, PNL: Lentoarea vine din cauza acestei coaliții, să-i spunem, formate din patru partide. Din păcate, cu atâtea declarații politice care, mă rog, isterizează câteodată în anumite domenii, vorbim fără să… transmitem nimic, doar vrem să creăm agitație, eu cred că e nevoie de o notă de echilibru. Comunicarea în interiorul coaliției există. Este mai complicat de uneori, este normal să fie așa. Sunt patru partide, fiecare cu un alt tip de electorat, cu ideologii diferite, și atunci apar aceste tensiuni – normale sau anormale.
Partidul Național Liberal a reacționat după declarațiile lui Sorin Grindeanu. Premierul Ilie Bolojan are susținerea PNL, schimbarea acestuia este nenegociabilă, iar Sorin Grindeanu trebuie să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziție – este mesajul PNL.
“Nu ne permitem acțiuni duplicitare, sabotaje în cadrul Coaliției sau schimbări ale înțelegerilor politice la jumătatea drumului. Din aceste motive, PNL îi cere președintelui Grindeanu să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziție. PSD trebuie să decidă urgent dacă vrea să contribuie la relansarea României sau își dorește să blocheze acțiunile de reformă. PNL va lucra la propunerea pentru realizarea bugetului și așteaptă de la PSD, ca până la următorul moment al discutării acestuia să își clarifice de urgență poziția.
PNL subliniază că Ilie Bolojan are tot sprijinul partidului, iar schimbarea din funcție nu este negociabilă și atrage atenția că PNL nu va ceda niciunui șantaj.
“PNL dorește ca această Coaliție să aibă o bună guvernare, să își îndeplinească obiectivele asumate, atât asumate prin Acordul politic, cât și prin programul pe baza căruia a fost învestit. PNL nu va ceda niciunui șantaj politic. Premierul Ilie Bolojan are susținerea PNL și schimbarea acestuia este nenegociabilă. Ne dorim să ducem la termen Acordul Coaliției semnat anul trecut, în litera și în spiritul lui. În cazul în care PSD dorește schimbarea acestui Acord, trebuie să se gândească că PNL își rezervă dreptul să acționeze în consecință, plecând de la principiu ”un acord nerespectat înseamnă o pierdere de încredere între parteneri și dispariția oricărei garanții că un nou acord va fi respectat” – se mai arată în comunicatul PNL.

