Greve în transportul aerian și local al Italiei. Atenționare MAE pentru călători

12 noiembrie 2024, 08:03 (actualizat 12 noiembrie 2024, 15:49)

Zeci de sindicate din transportul aerian și local al Italiei declanșează, astăzi, acțiuni de protest care vor da peste cap fluxul pe marile aeroporturi.

Ministerul de Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau care intenționează să călătorească, astăzi, în Italia că acțiunile de protest anunțate de personalul aero-portuar vor afecta Italia la nivel național, în intervalul orar 13:00 – 17:00.

Sunt vizate operațiunile de deservire a călătorilor pe aeroportul internațional Fiumicino din Roma, precum și pe aeroporturile din Pescara, Napoli și Perugia.

În acest context, sunt posibile întârzieri sau chiar anulări ale unor curse aeriene. Site-ul Ministerului italian al Transporturilor urmărește în timp real zecile de situații anunțate de fiecare sindicat.

Cetățenii români care se confruntă cu probleme majore pot solicită asistență consulară la reprezentanțele diplomatice ale țării noastre.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă