Grevă japoneză în aproape toate muzeele și bibliotecile din țară. Angajații amenință cu greva generală

4 aprilie 2024, 20:58

A fost grevă japoneză în aproape toate muzeele și bibliotecile din țară. Angajații sunt nemulțumiți de salarii, subfinanțarea culturii, dar și din cauza posturilor blocate. Nu înțeleg de ce doar o parte din instituțiile de cultură, cele care țin de învățământ, a fost prinsă în ordonanță de urgență prin care s-au majorat salariile. Și amenință cu greva generală dacă autoritățile nu iau măsuri. De preferat, până la Noaptea Muzeelor organizată, anul acesta, pe 18 mai.

Angajații din biblioteci și muzee acuză că, de 20 de ani, sunt discriminați, iar salariile au rămas în urmă față de cele din alte domenii.

Carmil e muzeograf la Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași de mai puțin de 3 ani. Are un salariu mic și consideră că el și colegii lui sunt marginalizați.

Carmil Chelaru, muzeograf: Salariul meu e de 3600 de lei la gradația 2. Îmi doresc ca muzeele noastre să fie prospere, vrem salarii mai bune, undeva în jur de 6 700 lei net.

Garofina lucrează de 8 ani la Palatul Culturii din Iași în colectivul de supraveghere al sălilor de expoziție. Niciodată nu a fost plătita pentru activitatea prestată în weekend, spune ea.

Garofina Anton, supraveghetor săli de expoziţie: Marea nemulțumire e la weekenduri. Muncim sâmbăta, duminica și nu suntem plătite. Cine ar veni să lucreze în fiecare weekend fără bani? În plus, oamenii acuză subfinanțarea culturii în general și blocarea posturilor.

Alexandru Rațiu, vicepreședinte Sindicatul Lucrătorilor din MNIR: O parte din colegii noştri, o parte din muzeele din ţară au trecut într-o altă grilă de salarizare, au primit majorări. Iar noi am fost lăsaţi în urmă. Vrem să aloce un mai mare procent din PIB pentru cultură. Greva japoneză e doar începutul, atrag atenția protestatarii.

Urmează greva de avertisment și apoi generală, în mai, dacă cererile lor nu vor fi rezolvate.

Celia Iacob, preşedintele sindicatului din Complexul Naţional Muzeal Moldova Iaşi: Pentru niște nedreptăți salariale la care am fost suspuși printr-o ordonanță de urgență adoptată numai pentru muzeele din educație am ajuns cu 30 la sută mai puțin față de cele ce aparțin de școli și universități.

Contactată telefonic de Știrile TVR, ministrul Culturii, Raluca Turcan, nu a vrut să comenteze situația. A precizat însă că problema se va rezolva. Nu a spus însă când și cum.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite