Grefierii au protestat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ei au solicitat acordarea unor diferențe salariale câștigate în instanță
Grefierii spun că au câștigat în instanță majorări salariale de până la 25 la sută. Sumele ar fi trebuit să fie acordate din ianuarie 2018 odată cu noua lege a salarizării unitare.
Cătălin Trăistaru, Liderul Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial: Din anul 2018, în justiție salariile sunt greșit calculate. Ne-am judecat timp de cinci ani de zile, timp în care salariile grefierilor nu au crescut cu nici măcar un leu, deși a crescut inflația, au crescut prețuri. Când am obținut hotărâri judecătorești definitive care au fost puse în plată prin decizii administrative de către angajatorii noștri, curțile de apel, ÎCCJ nu a reușit timp de 7 luni să găsească bani pentru plata acestor drepturi.
Roxana Popa Diaconescu, reprezentant teritorial, sindicatul Dicasterial: Nu se plătește la zi, nu se plătește nici pentru viitor, nici pentru trecut. Pentru toți angajații Înaltei Curți s-au plătit aceste diferențe salariale.
Un grefier câștigă mediu net 5000 de lei. După o oră de discuții cu șefa Înaltei Curți, judecătoarea Corina Corbu, grefierii au obținut promisiunea unei hotărâri de guvern care să le acorde drepturile salariale câștigate în instanță.
––––––––
Mihai Toma, grefier Tribunalul București: Nu vi se pare paradoxal că noi grefierii venim la ÎCCJ și le cerem doar să între în legalitate? Nu cerem decât ce avem pe hârtie că suntem duși de nas de mai bine de 6 ani salariile sunt la nivel 2017.
Sindicatul Naţional al Grefierilor din Justiţie „Dicasterial” solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie următoarele lucruri:
*plata integrală a salariilor înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor;
*achitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative emise în anul 2023, aferente lunii noiembrie 2023, astfel cum procedează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru aparatul propriu;
*prevederea şi asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a sumelor necesare pentru: achitarea integrală, în continuare, a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative emise în anul 2023; achitarea drepturilor salariale restante aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin administrative emise în anul 2023;
*asigurarea resurselor materiale necesare funcţionării în condiţii normale a instanţelor judecătoreşti;
*emiterea unui îndrumar către ordonatorii secundari şi terţiari de credite pentru uniformizarea modului de eliberare a adeverinţelor necesare în vederea stabilirii dreptului la pensie al personalului auxiliar de specialitate;
*emiterea unui îndrumar către ordonatorii secundari de credite (curţile de apel) pentru uniformizarea, la nivel naţional, a salariilor de bază/indemnizaţiilor brute lunare prin respectarea prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016;
*iniţierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă – Justiţie, pentru personalul auxiliar de specialitate, conex şi contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti.