Gimnastică artistică: Ana Maria Bărbosu, locul patru în finala de la sărituri la Europene

Ana Maria Bărbosu Sursa foto: Federația Română de Gimnastică
4 mai 2024, 19:43 (actualizat 4 mai 2024, 19:45)

Sportiva română Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul al patrulea, sâmbătă, în finala de la sărituri, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini (Italia).

Românca a avut o medie de 13,666, după 13,700 puncte la prima săritură şi 13,633 la a doua, ratând bronzul pentru 33/1000. Ana Maria Bărbosu se calificat în finala de la sărituri cu a patra medie, 13,633, după 13,666 la prima săritură şi 13,600 la a doua, potrivit Agerpres.

Aurul la sărituri a fost câştigat de o gimnastă din Franţa, Coline Devillard, cu 13,866 puncte, argintul a revenit bulgăroaicei Valentina Gheorghieva, cu 13,799 puncte, iar bronzul a fost obţinut de o altă franţuzoaică, Ming van Eijken, cu 13,266.

Devillard era campioana continentală la acest aparat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite