Gimnastele au venit de la Glasgow cu trei medalii. Ioana Stănciulescu nu a putut vorbi din cauza emoţiilor
Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului de gimnastică, acuză sistemul existent şi cere linişte pentru reconstrucţie: “Noi consumăm foarte repede o generaţie întreagă de senioare, iar junioarele pe care le producem sunt foarte puţine. La primul mandat mi s-au predat zero gimnaste, iar la al doilea mandat mi s-au predate, de asemenea, zero gimnaste. Ca să construieşti o echipă, ai nevoie de timp şi de linişte”.
Masajul este întărit de şefa gimnasticii Andreea Răducan, care a încercat să contracareze emoţiile junioarei Ioana Stănciulescu.
“Fără doar şi poate sunt probleme la noi, dar cred că e momentul să vedem şi lucrurile bune. Am discutat şi cu antrenorii şi cu fetele. Toată lumea este dispusă să se întoarcă la muncă, să ne pregătim mai bine pentru Campionatele Mondiale care vor urma”, a spus Andreea Răducan.
La senioare, singura rază de speranţă de la Glasgow a fost Denisa Golgotă, care a reușit să aducă două medalii României: argint la sol și bronz la sărituri.