Ghețarii din Austria ar putea să dispară în câteva decenii. Cercetător: Ecosistemele sunt prea lente
Ghețarii Austriei vor dispărea în câteva decenii. Este avertismentul transmis de Asociația Alpină a Austriei, după cele mai recente cercetări și măsurători. Dintre cei peste 90 de ghețari din Austria, doar unul singur a rămas aproape neschimbat.
Cercetările din ultimii doi ani arată că cel mai mare ghețar al Austriei, Pasterze, s-a micșorat cu peste 200 de metri. În Tirol, ghețarul Rettenbach a scăzut cu 127 de metri.
Andreas Kellerer-Pirklbauer, cercetător: În câteva decenii, ghețarii Austriei vor dispărea. S-ar putea să persiste rămășițe în zone umbrite, poate ghețarul Glockner pe versantul nord-estic, unele zone în valea Ötztal. Dar, concret, în 40-45 de ani, întreaga Austrie va rămâne fără gheață.
Nu mai avem timp, a spus Gerhard Lieb, un alt director din serviciul de măsurare a ghețarilor din Austria.
Gerhard Lieb, cercetător: Nu se mai poate face nimic, pentru că ecosistemele sunt prea lente. Asta înseamnă că dispariția ghețarilor Austriei în următoarele decenii este de neoprit. Ca să putem împiedica asta, ar trebui ca de acum să se formeze rezerve de zăpadă la altitudinile mari, așa încât ghețarii să se stabilizeze în anii ce vin sau chiar să crească. Aceste sisteme au nevoie de decenii și nu mai e timp. Înseamnă că nu se mai poate face nimic.
Oamenii de știință austrieci măsoară ghețarii de peste un secol și niciodată nu au existat topiri atât de extinse ca acum.
Autorii raportului spun că principalul scop este nu să creeze panică, ci ca autoritățile din toată lumea să înțeleagă semnalul de alarmă și să adopte urgent politici climatice eficiente.