Gheorghe Flutur, la Radar geopolitic: România e văzută ca o poveste de succes pe Flancul estic. România ultimilor ani este o Românie care a produs creștere economică

11 ianuarie 2024, 22:44 (actualizat 12 ianuarie 2024, 15:03)

Invitat la emisiunea Radar Geopolitic de laTVR INFO, realizată de Loara Ștefănescu, prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur a negat că în PNL ar fi fost abordat subiectul Iohannis – președinte al Consiliului European. A admis însă că ar fi de acord să se negocieze pentru un mandat întreg, nu doar pentru unul interimar la conducerea forului european. „Multe lucruri se datorează și faptului că am știut să facem compromisuri – mă refer la cele două partide care au fost rivale, PNL-ul cu PSD-ul, am trecut peste multe, pentru a lăsa în urmă stabilitate. (…) Stabilitatea dă seriozitate și de aici vin străinii și te apreciază, vin și investesc sau, poftim, se gândesc să promoveze la cel mai înalt nivel președintele tău”.

„Mare lucru este să lași la o parte orgoliile fie de partid, fie de conjunctură și să găsești stabilitate pentru zonă și pentru țara ta, mai ales în aceste momente”, a declarat Gheorghe Flutur, referindu-se atât la situația din Ucraina, cât și la cea din Polonia.

„Ne așteptăm la fel de fel de evenimente, dar avem o agendă a noastră pentru pregătirea Partidului Național Liberal, extrem de temeinic, până la bază, pentru cele 4 rânduri de alegeri. Însă, într-adevăr, vin știri, e o știre interesantă, o ipoteză de lucru, vom vedea, n-am discutat și noi suntem foarte prudenți, pentru că așa am văzut în spațiul public așa, un fel de interpretare, că liberalii ar fi foarte bucuroși. Noi o să fim extrem de pragmatici pe ceea ce se întâmplă. Faptul că e pronunțat numele președintelui Klaus Iohannis asta înseamnă că președintele și-a creat un nume și în dreptul domniei sale stabilitate pentru România și cred că se leagă multe lucruri în cele două mandate ale lui Klaus Iohannis referitoare la România. Cu toate, să spun, frământările interne, stabilitate politică a fost. Chiar uneori cu prețul acestei alianțe pe care am făcut-o noi, stânga și dreapta”, a declarat Gheorghe Flutur.

„Nu punem pe agenda de lucru noi așa ceva. Asta s-a întâmplat și e o ipoteză. Vom face categoric analize, că suntem partid la guvernare. Dar noi avem acum alte urgențe interne și nu vrem să discutăm provocări externe”, a explicat prim-vicepreședintele PNL, la insistențele realizatoarei Loara Ștefănescu, jurnalist senior TVR.

„Partidul Național Liberal face parte din familia Popularilor Europeni. Este partidul cel mai puternic. Avem președinția Comisiei Europene, președinția Consiliului European și evident că aici această posibilă mutare a președintelui Charles Michel care să meargă să candideze în țara domniei sale pe lista de europarlamentare și să vacanteze postul lasă un loc liber pentru o perioadă de timp. Faptul că se discută și am înțeles și eu în presa internațională, e un lucru lăudabil. Eu cred că România are de câștigat – președintele acestei țări să ajungă președinte chiar și interimar, dar eu sunt convins că președintele Klaus Iohannis merită și are șanse să fie președinte pe un mandat întreg al Consiliului European, pentru că e un om cu experiență”, a declarat Flutur.

El a anunțat că pe 6-7 martie va avea loc la București Congresul Partidului Popular European. „Sigur că atunci e ocazia să lansăm campania pentru europarlamentare, să discutăm viitorul Europei și discutăm pragmatic orice. Eu mă bucur că facem parte din această familie și că numele președintelui Klaus Iohannis, care vine din rândul PNL, este în presa internațională ca un favorit pe această listă scurtă”, a mai subliniat el.

„Ca om politic, dar și ca român trebuie să te bucuri și susții ca țara ta să fie reprezentată la vârf”, a adăugat Gheorghe Flutur, comentând pe marginea reacției premierului Marcel Ciolacu. „Acuma, când și cum s-ar întâmpla, eu aș fi de acord să negociem pentru un mandat întreg, dar dacă e nevoie și de o astfel de conjunctură este opțiunea președintelui Klaus Iohannis”, a subliniat Flutur.

„Dacă din calcule, pentru nevoia de stabilitate și dacă România e văzută ca o poveste de succes pe Flancul estic și este văzută ca o poveste de succes – noi n-am creat probleme de stabilitate, aici, în buza războiului cu Ucraina, din contră, am întins o mână către Ucraina, am fost parteneri serioși, stabili – asta este o notă bună pentru conducerea de la București”, a explicat prim-vicepreședintele PNL.

„Și în cercurile europene, România ultimilor ani este o Românie care a produs creștere economică”, a explicat Gheorghe Flutur, dând exemplu creșterea produsului intern brut, care plasează țara noastră peste Ungaria și peste alte state, dar și creșterea economică.

„Sunt câteva lucruri care s-au întâmplat și asta datorită faptului că suntem membri ai Uniunii Europene. Avem multe de făcut, dar dacă e stabilitate politică, poți atrage bani, poți să faci politici de investiții coerente, să-ți vină investitori străini”, a explicat Flutur. „Multe lucruri se datorează și faptului că am știut să facem compromisuri – mă refer la cele două partide care au fost rivale, PNL-ul cu PSD-ul, am trecut peste multe, pentru a lăsa în urmă stabilitate. Și eu optez în continuare pentru asta, indiferent cât de mare ar fi miza PNL-ului sau a PSD-ului, sau a altor partide din România. Stabilitatea dă seriozitate și de aici vin străinii și te apreciază, vin și investesc sau, poftim, se gândesc să promoveze la cel mai înalt nivel președintele tău”, a conchis pe această temă prim-vicepreședintele PNL.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite