Germania evită recesiunea tehnică, dar creșterea rămâne firavă. Cancelarul Merz promite „o toamnă a reformelor”

19 septembrie 2025, 07:35 (actualizat 19 septembrie 2025, 13:34)

Nu doar România se confruntă cu dificultăți economice. Inclusiv Germania, cea mai puternică economie a Uniunii Europene, trece printr-o perioadă de stagnare și incertitudini.

Potrivit Bundesbank, Produsul Intern Brut al Germaniei ar putea înregistra o creștere modestă în trimestrul al treilea din 2025, după scăderea de 0,3% consemnată în primăvară. Această evoluție ar opri intrarea țării într-o recesiune tehnică și ar confirma reziliența parțială a economiei germane.

Industria rămâne principalul motor de creștere, cu sectoare precum producția de automobile și mașini-unelte, care rezistă presiunilor generate de prețurile ridicate la energie și concurența venită din China. În schimb, construcțiile continuă să fie în declin, iar consumul privat avansează într-un ritm foarte lent.

Cancelarul Friedrich Merz a anunțat o „toamnă a reformelor” și a apărat bugetul adoptat cu întârziere, din cauza alegerilor și a procesului de formare a guvernului. Noul pachet economic include investiții în infrastructură și apărare, precum și scutiri de taxe pentru firme – cele mai mari din ultimii 15 ani.

Chiar și așa, perspectivele nu sunt optimiste. Institutele economice și-au redus prognozele de creștere pentru 2025 la doar 0,1-0,2%, după doi ani consecutivi de scădere: -0,7% în 2023 și -0,5% în 2024.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite