Germania a autorizat Polonia să ofere Ucrainei 5 avioane MiG-29 care au aparținut fostei RDG

MiG 29. Avion de vânătoare
MiG 29. Avion de vânătoare
13 aprilie 2023, 21:24

Varşovia ceruse Berlinului autorizaţia de reexport pentru aceste avioane de concepţie sovietică, întrucât ele au fost cumpărate de Polonia din Germania.

În anunţul său de joi, Ministerul german al Apărării menţionează că nu are cunoştinţă dacă Polonia va formula astfel de cereri şi pentru alte avioane de acelaşi tip din lotul achiziţionat din Germania.

Polonia a transferat deja Ucrainei avioane MiG-29, altele decât cele achiziţionate mai demult din Germania, iar preşedintele polonez, Andrzej Duda, a declarat săptămâna trecută că ţara sa este dispusă că ofere armatei ucrainene toată flota sa de circa 30 de aparate de acest fel, pentru a o ajuta în războiul cu Rusia.

Slovacia a oferit de asemenea Ucrainei toată flota proprie de avioane MiG-29, respectiv 13 aparate.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite