Marți 17 iunie 2025 | București 31˚C / Senin

George Simion, mesaj nou către electoratul său: Vă cer să nu abandonați lupta. Am pierdut doar o bătălie, nu războiul

19 mai 2025, 17:10

George Simion a postat luni după amiază un noi mesaj pe Facebook, în care îi mulțumește lui Călin Georgescu, pe care îl numește „președinte”, dă asigurări electoratului că s-a pierdut doar o bătălie, nu războiul, și că vor merge înainte și, deși spune că nu există dovezi de fraude la alegeri, îi înseamnă pe cei care susțin că au astfel de dovezi să i le trimită.

Vom continua neabătut, cu onoare, cu hotărâre, cu energie. Sunt mult peste 5 milioane de români care au arătat că nu se vând, care merită fiecare strop de energie pe care am pus-o în această luptă pentru poporul român” – afirmă Simion într-un video postat pe Facebok.

Liderul AUR vorbește și despre posibile probe de fraude.

Mi-ați scris foarte mulți că există probe despre fraude. Le așteptăm. Să știți că fiecare om din secția de vot a fost cu onoare și nu a participat la vreo fraudă, atât oamenii AUR, cât și cei din POT, cât și observatorii. Nu avem semnale majore, dar dacă voi ni le trimiteți, facem toți pașii procedurali„, a dat asigurări fostul candidat la președinția României.

George Simion cere electoratului său să nu abandoneze lupta, subliniind că a fost pierdută doar o bătălie, nu războiul.

CITIȚI ȘI: Claudiu Târziu: Rezultatul alegerilor este o aterizare forțată și dureroasă a mișcării suveraniste în realitate

Ați răspuns unei chemări și de aceea vă cer, împreună cu toată mișcarea suveranistă, să nu abandonați lupta. Am văzut imagini îngrijorătoare, cu voi plângând, tăind pașapoartele. Nu, nu trebuie să ne tăiem pașapoartele, ci trebuie să luptăm pentru România din inima noastră. Vă chem să învingem frica, teama prin iubire, vă chem să aderați la mișcarea suveranistă, să participați în această luptă. Am pierdut doar o bătălie, nu războiul. […] Unirea face puterea, dragii mei! Continuăm până la capăt!“, spune George Simion în videoclipul postat pe Facebook, în care îi invită totodată pe susținătorii săi să se înscrie în Partidul AUR.

CITIȚI ȘI: George Simion, păzit de bodyguarzi în biroul din Parlament. Jurnaliștii au fost ținuți la ușă, după anunțarea exit-poll-ului

După ce, inițial, George Simion și-a proclamat duminică seara victoria în alegeri și a declarat că este noul președinte, după 1.00 noaptea liderul AUR și-a recunoscut înfrângerea într-un mesaj postat tot pe Facebook.

Au urmat ore de tăcere dinspre AUR, iar în presă au apărut fotografii și informații potrivit cărora dimineața devreme Simion a zburat cu avionul la Cluj Napoca, însoțit de omul de afaceri Vasile Pușcaș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite