Generația sub presiune. De ce se blochează elevii la examene – explicația psihologului Radu Leca

Rezultatele simulării pentru Evaluarea Națională, unde aproximativ o treime dintre elevi au obținut note sub 5, nu arată doar un nivel scăzut de învățare, ci o ruptură mai profundă între cerințele sistemului educațional și resursele emoționale, cognitive și familiale ale copiilor, explică psihologul Radu Leca.

De ce ajunge o treime dintre elevi sub nota 5 la simularea pentru Evaluarea Națională, iar discuția publică se blochează între vină și rușine?

Rezultatul indică o ruptură între cerințele școlii și resursele emoționale, cognitive și familiale ale copilului, nu doar un „nivel” de învățare. În psihologia socială, performanța scade când presiunea socială crește, iar sentimentul de control scade, fiind activată anxietatea de evaluare și reacția de evitare.

În psihologia educației, învățarea are nevoie de rutină, feedback și sens, iar simularea funcționează ca un test de rezistență la stres, nu doar ca măsură a cunoștințelor. În psihoterapia de familie, nota devine mesaj: despre comunicare, limite, alianțe, așteptări și despre felul în care copilul își protejează stima de sine.

Cum se leagă motivația scăzută de studiu de internet și viața virtuală fără să transformăm tehnologia în țap ispășitor?

Mediul digital oferă recompense rapide, noutate continuă și validare socială, iar creierul adolescentului învață să caute stimulare intensă, nu efort lent. În termeni de autoreglare, trecerea de la scrolling la rezolvarea de exerciții solicită un „cost” mare de atenție, iar costul se simte ca plictiseală, iritare și oboseală. În grupul de egali, norma devine conectarea permanentă, iar cine se retrage pentru studiu simte pierdere de statut.

În familie, timpul online capătă rol de refugiu când există tensiune, critică, comparații sau lipsă de timp împreună, iar copilul preferă un spațiu previzibil față de unul conflictual. În clasă, lecțiile frontale concurează cu media captivantă, iar elevul învață să evite sarcinile lungi.

Ce rol joacă familia când apar note mici, iar părinții se simt neputincioși sau furioși?

În terapia de familie se observă cercuri: critica duce la retragere, retragerea duce la control, controlul duce la minciună și ascundere, iar încrederea scade. Unii părinți confundă performanța cu valoarea personală, iar copilul trăiește rușine și intră în blocaj, nu în mobilizare. Alți părinți devin hiperprotectivi, reduc autonomia, iar copilul nu își dezvoltă responsabilitatea pentru planificare și efort.

Când rutina de somn, mesele și spațiul de studiu nu sunt stabile, crește impulsivitatea și scade memoria de lucru. Un climat cald, 10% internet, limite clare și consecvență cresc sentimentul de siguranță, iar siguranța susține concentrarea.

Cum ar arăta o intervenție realistă, socială și educațională, care tratează atât motivația, cât și obiceiurile digitale?

În școală, profesorii folosesc obiective mici, criterii transparente și exercițiu distribuit, iar feedbackul se concentrează pe strategie, nu pe etichetă. În familie, se negociază reguli despre ecrane, cu intervale fără telefon, un loc fix pentru învățare și un ritual scurt de planificare zilnică. Se lucrează pe identitate: „sunt elev care învață” în loc de „sunt slab la mate”, fiind întărită mentalitatea de creștere.

Se urmăresc semne de anxietate, depresie, bullying și oboseală cronică, fiind recomandată consiliere când apar. Comunitatea și familia sprijină prin meditații accesibile, biblioteci, programe afterschool și mentorat, iar mesajul public reduce stigmatul și crește responsabilitatea colectivă. În final, nota devine un indicator pentru relații, ritm, sens și sprijin. Pentru toți cei ce știu la 14 ani, să citească și înțeleg ceea ce citesc.