Gabriela Firea susţine că ministrul Carmen Dan ar fi trebuit să îşi asume politic şi moral intervenţia de la mitingul diasporei
„Daca doamna Dan ar fi fost vinovată de modul cum a condus această operațiune, decontul politic ar fi fost al lui Dragnea. S-a aflat în minister și, cu dovezi, a fost în dialog cu cei care interveneau. În orice țară democratică, miniștrii, când apare o problemă de moralitate, se retrag” – Gabriela Firea.
Gabriela Firea crede că de fapt chiar ea este vizată, prin încercarea de a pasa răspunderea pentru violenţe asupra prefectului, care a fost consilierul ei.
Primarul Capitalei a fost audiat, ieri, la Parchetul General ca martor în dosarul violenţelor din 10 august. Prefectul Capitalei și ministrul de Interne, Carmen Dan, ar fi trebuit să fie audiate in comisia de Apărare a Senatului. Speranţa Cliseru a venit însă doar ca să asiste la neinţelegerile dintre putere și opoziție.
În ciuda protestelor opoziției, ședința a fost amânată pe motiv că nu toți senatorii au raportul Ministerului de Interne despre intervenția jandarmilor la protestul din 10 august.
În schimb, prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, a dat, ieri, din nou, declarații în fața procurorilor care anchetează violenţele de la protestul din Piața Victoriei.