Fritz: Conducerea USR va analiza cum se raportează la dorinţa PSD de a căuta noi alianţe

Președintele USR Dominic Fritz / Foto: Profimedia Images
18 March 2026, 20:23 (actualizat 18 March 2026, 20:50)

 Preşedintele USR, Dominic Frtiz, anunţă că va convoca, luni, Comitetul Politic al partidului, pentru a stabili cum să se raporteze la “dorinţa evidentă” a PSD de a căuta noi alianţe.

“PSD trebuie să se decidă ce vrea. Vrea la guvernare în această coaliţie sau vrea să guverneze cu AUR. (…) Voi convoca un Comitet politic pentru ziua de luni, în care voi analiza împreună cu colegii care conduc acest partid cum ne raportăm la această dorinţă evidentă a PSD de a căuta noi alianţe, mai ales cu AUR“, a declarat liderul USR la Palatul Parlamentului, notează Agerpres.

Potrivit lui Dominic Fritz, blocarea bugetului face parte “dintr-o idee mai mare”, în care PSD caută alte majorităţi.

“E evident pentru toată lumea că PSD a votat împreună cu AUR o moţiune împotriva Dianei Buzoianu. PSD a votat împreună cu AUR să se amâne votul pentru noul Avocat al Poporului, care a fost deja agreat în coaliţie. Şi astăzi, PSD a încercat, dar nu le-a ieşit, să voteze cu AUR o creştere uriaşă a cheltuielilor publice în România. E evident că PSD testează tot felul de alte variante pe lângă această coaliţie. Mai mult decât atât, transmite tot felul de semnale politice că îşi doreşte să nu mai respecte acordul de coaliţie“, a spus el.

Preşedintele USR a subliniat că PNL are dreptul de a propune premierul, iar Ilie Bolojan are susţinerea Uniunii Salvaţi România.

“Toate visele astea, că alte partide decid cine conduce în celelalte partide, sunt absolut greşite”, a adăugat el.

În opinia acestuia, coaliţia nu se va rupe, iar fiecare partid trebuie să înţeleagă că nu deţine singur majoritatea.

Totodată, Dominic Fritz a apreciat că blocarea bugetului ar fi un lucru “iresponsabil” în contextul războiului din Iran.

“Dacă războiul din Iran nu se încheie repede, s-ar putea să vedem nu doar, cumva, un vârf temporar, ci o creştere masivă a preţurilor şi asta ar fi o catastrofă pentru toată România”, a mai spus el.

Întrebat dacă este necesară o intervenţie a preşedintelui Nicuşor Dan, Fritz şi-a exprimat convingerea că şeful statului îşi va prezenta punctul de vedere.

“Eu sunt sigur că domnul preşedinte urmăreşte cu mare atenţie ce se întâmplă. Şi sunt sigur că vom auzi şi părerea lui. (…) Am discutat şi săptămâna asta cu el şi bineînţeles că urmăreşte ce se întâmplă şi sunt sigur că atunci când consideră el, ne va şi spune ce gândeşte despre asta. Dar responsabilitatea acum este la PSD. Să vină cu o propunere raţională cum putem să votăm acest buget”, a precizat Dominic Fritz. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite