Fotograful Revoluției, expoziție la Viena. Mărturii ale evenimentelor sângeroase de la Timișoara
Cele mai multe dintre fotografiile care au rămas mărturii ale revoluției de la Timișoara au fost făcute sub o ploaie de gloanțe. “Fotografiam din hanorac”- își amintește autorul lor, Constantin Duma, cunoscut ca “fotograful Revoluției”. Ceea ce putem vedea astăzi că s-a întâmplat în zilele sângeroase din decembrie ’89 la Timișoara a fost surprins cu riscuri imense, dar și cu speranță. După 35 de ani, Constantin Duma și-a prezentat fotografiile la Viena, într-o expoziție dedicată revoluției de la Timișoara.
Istoria a fost surprinsă în imagini de Constantin Duma, cel care a văzut revoluția prin obiectivul aparatului foto, cu gloanțele șuierându-i la urechi. În breaslă e numit chiar “fotograful Revoluției”.
Constantin Duma – fotograf: Sunt momente relevante ale participării unor oameni simpli, fără niciun fel de alte legături, doar din spiritul de a lupta pentru libertatea care în 1989 însemna totul pentru noi.
Expoziția sa, Timișoara Incognito – Revoluția Română 1989, a ajuns și la Viena. Este o colecție de fotografii-document, neprelucrate, scanate după filmele originale.
“Fotograful Revoluției” a povestit cu emoție multe dintre momentele din decembrie ’89, reamintindu-le celor prezenți cum a fost în acele zile cumplite.
Sincron Constantin Duma – fotograf: Nu știu cine a tras atunci, istoria nu a elucidat foarte multe lucruri, iar fotografiile mele de atunci caută și așteaptă și ele un răspuns.
Pentru fondul documentar neprețuit pe care l-a realizat, Constantin Duma a fost distins recent cu Premiul de Excelență în Fotojurnalism din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

