Fotbal: FCSB – Dinamo 3-1, roș-albaștrii sunt aproape campioni

FCSB a câștigat fără emoții derby-ul cu Dinamo și ar putea sărbători în week-end-ul următor un nou titlu de campionă, având un avans de șapte puncte față de CFR Cluj.
Sub privirile fostului campion mondial Cafu, aflat printre VIP-urile de pe Arena Națională, gazdelor le-a ieșit aproape totul în prima repriză. După un gol anulat de VAR pentru ofsaid, Daniel Bîrligea a deschis scorul, marcând cu capul din centrarea lui Cisotti.
Au urmat momentele de grație pentru Octavian Popescu. Mai întâi a finalizat simplu, nemarcat în careu, apoi Cisotti a fost servant și la reușita a treia, care i-a aparținut aceluiași Popescu – reluare în vinclu.
Dinamo a avut o tresărire de orgoliu după pauză, când Astrit Selmani a transformat un penalty după un henț în careu comis de Crețu. Avea să fie ultima reușită din meci, în ciuda ocaziilor care s-au înmulțit pe final la poarta lui Târnovanu și pe care selecționerul Mircea Lucescu nu le-a mai văzut, el părăsind stadionul cu câteva minute înainte de terminarea jocului.
FCSB poate celebra încă de sâmbătă titlul, dacă ”U” Craiova și CFR Cluj remizează, sau duminică, printr-un rezultat pozitiv pe terenul Universității Cluj.
Tot luni, în ultimul meci al etapei din play-out, UTA a învins-o cu 2-0 pe Petrolul Ploiești și a evadat momentan de pe locurile de baraj. Stranierii Poulolo și Zsori au punctat în repriza a doua pentru arădeni.
Play-off, etapa a 7-a:
FCSB – DINAMO 3-1 (3-0)
Au marcat: Bîrligea ’23, O. Popescu ’26, ’36 / Selmani ’56 pen.
Stadion „Arena Națională”, București.
FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș (’60 Lixandru), Șut – Cisotti, Fl. Tănase (’60 Miculescu), O. Popescu (’60 Toma) – Bîrligea (’87 Gele). Antrenor: Elias Charalambous.
DINAMO: Roșca – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Mărginean (’66 Luna), Cîrjan – Selmani, Perica, Pop (’80 Abdallah). Antrenor: Zeljko Kopic.
Arbitru: Rareș Vidican.
”U” Craiova – Rapid 1-2 (Mogoș ’69 / Gojkovic ’64, Christensen ’83)
CFR Cluj – ”U” Cluj 1-0 (Korenica ’35)
Clasament play-off:

Play-out, etapa a 7-a:
Poli Iași – Sepsi 0-0
FC Botoșani – Unirea Slobozia 1-1 (Chică-Roșă ’69 / Arabuli ’65)
Farul – Gloria Buzău 1-0 (Grigoryan ’13)
Oțelul Galați – Hermannstadt 1-2 (Bourard ’22 / Murgia ’60, Tiago ’62)
UTA – Petrolul 2-0 (Poulolo ’59, Zsori ’67)
Clasament play-out:
