Fostul preşedinte sud-coreean Lee Myung-bak, condamnat pentru corupţie, a fost amnistiat de actualul şef al statului

Lee Myung-bak
Lee Myung-bak
27 decembrie 2022, 09:20

Lee, în vârstă de 81 ani, preşedinte între 2008 şi 2013, executa din 2018 o pedeapsă de 17 ani de închisoare pentru corupţie, delapidare şi primire de mită, deşi a fost eliberat temporar de mai multe ori pentru a primi tratament medical.

În iunie, procurorii i-au suspendat detenţia, la cererea sa, invocând deteriorarea stării sale de sănătate.

Amnistia, care va intra în vigoare miercuri, îi anulează restul celor 15 ani de închisoare.

Lee este unul din cei patru preşedinţi sud-coreeni trimişi în închisoare. Succesoarea sa Park Geun-hye a fost condamnată în legătură cu un scandal de corupţie care i-a pus capăt mandatului în 2017. La sfârşitul lui 2021 a fost graţiată de predecesorul lui Yoon, după aproape cinci ani de detenţie.

Pe lângă Lee Myung-bak, au mai fost amnistiaţi marţi o serie de politicieni marcanţi şi foste oficialităţi condamnate pentru corupţie şi alte infracţiuni comise în adminstraţiile precedente, informează Yonhap.

Fostul guvernator al provinciei Gyeongsang, Kim Kyoung-soo, un apropiat al ex-preşedintelui Moon Jae-in, a fost de asemenea amnistiat, dar va avea interdicţie până în mai 2028 de a candida pentru o funcţie publică.

Pe listă se mai află foşti secretari prezidenţiali condamnaţi în amplul scandal de corupţie care a dus la demiterea lui Park Geun-hye, foşti directori ai serviciului naţional de informaţii, foşti membri ai parlamentului.

‘Sper că aceste amnistii vor servi să unească forţa noastră naţională’, a spus preşedintele Yoon într-o şedinţă a cabinetului.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite