Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe propune ca Guvernul să garanteze credite pentru cei care vor să își instaleze panouri fotovoltaice, similar cu programul Prima Casă

21 September 2025, 14:50 (actualizat 21 September 2025, 15:01)

Programul Casa Verde Fotovoltaice, prin care românii puteau obține finanțare de la stat pentru instalarea panourilor solare destinate autoconsumului, nu a beneficiat de fonduri în acest an. Decizia a venit după ce, în ultimii ani, programul a fost unul dintre cele mai accesate de către populație, datorită subvențiilor acordate pentru instalarea panourilor fotovoltaice. În aceste condiții, apar propuneri care să compenseze lipsa acestui program. Astfel, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe propune ca Guvernul să garanteze credite pentru cei care vor să își instaleze panouri fotovoltaice, după modelul Prima Casă. Declarațiile au fost făcute în emisiunea Inspiră România de la TVR Info, moderată de Ionuț Gheorghe, la care au mai participat Dan Pîrșan de la Asociatia Prosumatorilor și Dan Tudose – expert în zona de fotovoltaice și antreprenor.

Ce ar trebui să facă acum repede-repede guvernul va fi să vină cu un program similar cu programul Prima Casă în care să ofere niște garanții guvernamentale pentru băncile care vor să crediteze investițiile în zona de energie regenerabilă. Este un program care n-ar costa mare lucru guvernul, deci n-ar trebui să cu bani, cu cash colateral, în sine”, a declarat Vlad Gheorghe, la TVR Info.

Fostul europarlamentar explică și cum s-ar putea face acest lucru și cum ar ajuta garanțiile din partea statului: “Există oricum niște bănci de stat de care nimeni n-a auzit – pe lângă CEC mai sunt multe bănci de investiții care oricum cheltuie bani foarte mulți pe salarii – măcar să le punem pe acelea să se ocupe de aceste garanții. Garanțiile ce ar face: ar lăsa dobânzile mult mai jos, cât de jos posibil pentru oamenii care vor să-și pună pe banii lor și asta ar permite și niște investiții mai mari, poate mai consistente.”

Vlad Gheorghe spune că, în acest fel, oamenii ar deveni mici producători și ar fi mai mult decât energie de subzistență.

În momentul în care oamenii își pun sistemul pe banii lor, chiar dacă în rate, atunci vor putea începe discuția în viitor de a se reglementa cumva ca mici producători, astfel încât să câștige bani. Și deja avem o altă discuție, în afară de discuția care se face direct de pe subvenții sau de pe fonduri europene, ceea ce înseamnă strict producție pentru micul consum, și mergem mai departe către o microinvestiție. Așa măcar am porni, am impulsiona ceva. Impulsionăm și zona de servicii de furnizare. […] Ar fi nu doar o investiție de subzistență, ci poate și c-o baterie mai mare, poate niște panouri mai mari, și așa, ușor-ușor, compensăm întârzierile pe care le avem noi, ca țară, la producția de energie electrică. Ăsta este un program care nu ar rezolva toată problema, dar măcar ne-ar duce într-o direcție bună și un program care n-ar costa statul român niște bani pe care să-i pună mâine“, explică fostul europarlamentar.

Facturile la energie nu vor scădea niciodată, românii trebuie să-și producă singuri o parte din energie

Dan Pîrșan, de la Asociatia Prosumatorilor, susține această propunere și spune că, dat fiind că facturile la energie nu vor scădea niciodată, singura soluție este ca românii să își producă singuri o parte din energia consumată.

După părerea noastră – și noi, prosumatorii, suntem singura categorie socială din România care ne-am redus facturile de la energie – după părerea noastră, facturile la energie nu vor scădea niciodată. […] Și singura soluție pentru români ca s-și reducă facturile la energie, este ca ei să devină proactivi și să-și producă o parte din energie. Deci, există posibilitatea, pentru cei care stau la casă, trebuie să existe posibilitatea și pentru cei care stau la bloc, prin sistemele de balcon și terase, și prosumatorul de condominium, pe variante, cu sau fără contoare inteligente, deci trebuie să le dăm românilor posibilitatea ca ei să-și producă, cel puțin diurn, fără baterii, o parte din energie. Producându-și o parte din energie, ei vor simți mai puțin povara facturilor. Și asta este singura soluție ca prețul energiei unei gospodării (să scadă)”, e de părere Dan Pîrșan.

Și Dan Tudose – expert în zona de fotovoltaice și antreprenor, spune că propunerea este una bună.

Mi se pare o idee bună propunerea domnului Vlad Gheorghe și o văd funcționând în felul următor: ca o garanție pe care fiecare dintre prosumatori o poate utiliza, să plătească o dobândă mai mică. Să fie o dobândă mai mică prin care (prosumatorul) își poate lua aceste fonduri într-un fel sau altul și să-și instaleze sau să facă o investiție. Că despre asta este vorba – face o investiție care-i asigură o factură mai mică de energie, de gaze, de benzină, motorină. Cu ajutorul panourilor fotovoltaice, aceste trei facturi se pot reduce”, susține Dan Tudose.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite