Fosta înotătoare de origine română Roxana Mărăcineanu, noul ministru al Sportului din Franţa

4 septembrie 2018, 16:58

Roxana Mărăcineanu s-a născut la 7 mai 1975, la Bucureşti şi a emigrat în Franţa în 1984. În 1998, la Perth,  a devenit prima sportivă din Franţa care a cucerit titlul mondial la nataţie.

În 2000, ea a ocupat locul al doilea în proba de 200 metri spate la JO de la Sydney, fiind întrecută de Diana Mocanu.

Ministrul sportului din Franţa, Laura Flessel, a anunţat marţi că a demisionat din funcţie „din motive personale”, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Flessel, fostă campioană olimpică la scrimă, care se numără printre cei mai populari miniştri din guvernul francez, şi-a anunţat demisia cu puţin timp înainte de remanierea cabinetului aşteptată în cursul zilei de marţi.

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, a felicitat-o marţi pe fosta campioană franceză de înot Roxana Mărăcineanu, de origine română, pentru numirea în funcţia de ministru al Sporturilor în Franţa, reamintind că aceasta declara recent că se simte „pe de-a întregul româncă şi pe de-a întregul franceză”.

„Acum două luni o decoram la Ambasadă în cadrul Galei 100 pentru Centenar, dedicată românilor are au realizat lucruri deosebite în străinatate. Roxana Mărăcineanu este azi noul ministru al Sporturilor din Franţa. Felicitări, Roxana! O mare campioană, care declara recent într-un interviu că se simte ‘pe de-a întregul româncă şi pe de-a întregul franceză!”, a scris Luca Niculescu pe pagina sa de Facebook.

Ambasada României în Franţa reaminteşte de asemenea, pe pagina sa de Facebook, că Roxana Mărăcineanu, „campioană franceză de origine română”, „a făcut parte dintre cei 10 români stabiliţi în Franţa recunoscuţi pentru meritele lor în cadrul Galei 100 pentru Centenar, organizată de Ambasada României la Paris, la 29 iunie 2018”.

Roxana Mărăcineanu are o familie frumoasă. Este căsătorită cu jurnalistul sportiv Franck Ballanger și are trei copii – de doi, șapte și nouă ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite