Formațiunea germană de extremă-dreapta AfD este în premieră la același nivel cu blocul conservator CDU/CSU, într-un sondaj de opinie

Alice Weide, lidera Alternativei pentru Germania (AfD) / Sursa: Profimedia images
5 aprilie 2025, 15:06

Sprijinul pentru formațiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) este la același nivel cu cel pentru conservatorii din blocul CDU/CSU, într-un sondaj național de opinie publicat sâmbătă, citat de dpa, transmite Agerpres.

La aproape șase săptămâni după alegerile federale, CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și filiala sa bavareză Uniunea Creștină-Socială) și AfD au obținut amândouă 24% în sondajul realizat de institutul de cercetare a opiniei publice INSA pentru ziarul Bild.

Rezultatul este o creștere cu un punct procentual pentru AfD față de ultimul astfel de sondaj de opinie și este cel mai bun rezultat al său de până acum într-un astfel de studiu. În schimb, câștigătorii alegerilor, CDU și CSU, au pierdut două puncte procentuale.

Blocul CDU/CSU a câștigat alegerile parlamentare anticipate din 23 februarie cu 28,5% din voturi, dar în ultima vreme și-a pierdut sprijinul în rândul alegătorilor. AfD a ieșit pe locul al doilea la scrutinul din februarie, cu 20,8%.

Friedrich Merz, liderul CDU, este prezumtivul următor cancelar, amintește dpa.

Partidul Social Democrat SPD, de centru-stânga, care la alegeri a scăzut cu 9,3 puncte procentuale față de scrutinul precedent, obținând 16,4%, și-a menținut poziția în sondaj, înregistrând 16%.

La rândul lor, Verzii au pierdut 1%, în timp ce Stânga (Partidul Stânga) a câștigat 1%, ajungând umăr la umăr la 11% în noul sondaj.

Dacă duminică ar fi alegeri generale, Partidul Liberal Democrat, deși a crescut cu 1% față de prestația de la scrutinul din februarie, și formațiunea de stânga populistă BSW, care a scăzut cu 1%, tot nu ar ajunge în parlament. Amândouă au obținut un scor de 4%, în condițiile în care este nevoie de un sprijin minim de 5% pentru a intra în parlament.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite