Focar de COVID-19, secție închisă la cel mai mare spital din Gorj

3 februarie 2021, 10:18

În total, opt cazuri de Covid 19 au fost confirmate în rândul pacienților internați în secția de Medicină Internă 1, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Toți au fost transferați la Boli Infecțioase, iar secția a fost închisă pentru dezinfecție. Ceilalți pacienți vor fi îngrijiți în altă secție din spital.

Conducerea unității medicale a decis să-i testeze pe toți cei care au intrat în contact cu pacienții infectați. Este vorba atât de pacienți, cât și de medicii și asistenții care i-au îngrijit până acum. Secția va rămâne închisă până la finalizarea anchetei epidemiologice.

Totodată, s-a dispus testarea personalului medical în cazul apariţiei simptomelor specifice infecţiei SARS-CoV-2, dar şi păstrarea distanţei de minimum doi metri între paturi şi purtarea obligatorie a măştii pentru pacienţii internaţi în acelaşi salon.

În ultimele două săptămâni, nouă angajați ai spitalului din Târgu Jiu au fost testați pozitiv pentru Sars-Cov2.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite