Focar de antrax în Vrancea. Proprietarul unei ferme a fost internat în spital. Toate animalele vor fi vaccinate
Alertă sanitară în județul Vrancea. Un focar de antrax a fost identificat de autorități în localitatea Ciorăști. Un bărbat se află deja internat, fiind suspect de boală, iar autoritățile iau măsuri pentru a combate bacilul cu potențial înalt de transmitere.
Proprietarul fermei a prezentat simptome specifice antraxului și a fost internat într-o unitate medicală din Capitală unde primește tratament de specialitate, la care răspunde bine.
Autoritățile au intrat în alertă când au aflat diagnosticul proprietarului fermei și au descins la exploatația agricolă a acestuia. Acolo au găsit un animal mort de la care au prelevat probe care au confirmat existența antraxului.
Primele măsuri care s-au luat în exploatația care are 500 de oi și capre: dezinsecția adăposturilor, a pășunilor, interzicerea comercializării și deplasării animalelor și instituirea unei zone de restricție.
Toate animalele din fermă vor fi vaccinate și vor începe controale și la fermele din zonele învecinate.

