Finlanda îl susține pe Mark Rutte la șefia NATO

Președintele Finlandei, noua țară membră a NATO, a anunțat că îl susține la șefia Alianței pe premierul Țărilor de Jos, Mark Rutte.
La o conferință care a avut loc la Munchen, președintele Finlandei i-a urat succes politicianului olandez pentru ocuparea funcției de secretar general al NATO.
Actualului lider al Alianței Nord Atlantice, fostul premier norvegian Jens Stoltenberg, i-a fost prelungit mandatul din cauza războiului din Ucraina până la 1 octombrie, anul acesta.
Până în prezent, Mark Rutte este singurul candidat declarat să preia șefia Alianței, deşi numele premierului estonian Kaja Kallas şi al ministrului leton de externe Krisjanis Karins sunt uneori menţionate.
Rutte va părăsi definitiv funcţia de premier după ce va fi format un nou guvern în urma alegerilor generale din Olanda din 22 noiembrie. Liberalul a petrecut deja treisprezece ani în fruntea guvernului olandez.