Financial Times: Lucrările de construcții la planificatul gazoduct rusesc către China înregistrează întârzieri

Premierul Mongoliei, L. Oyun-Erdene, a anunţat că lucrările de construcţii planificate de Rusia la noul gazoduct Power of Siberia 2 spre China, care erau programate să înceapă anul acesta, ar putea fi amânate, se arată într-un articol publicat astăzi de Financial Times și preluat de Reuters.
Moscova este în negocieri pentru a construi noua conductă, ce ar urma să transporte anual 50 miliarde metri cubi de gaze, din nordul Rusiei în China, via Mongolia. Cantitatea ar fi aproape de nivelul transportat prin gazoductul Nord Stream 1, care a fost avariat în 2022.
„China şi Rusia nu au ajuns încă la un acord privind detaliile-cheie ale acestui proiect major”, a declarat premierul Mongoliei, pentru Financial Times. El a adăugat că preţurile record la gaze naturale pe plan global au complicat negocierile.
Gazprom, care va opera Power of Siberia 2, anunţase că vrea să înceapă livrările de gaze până în anul 2030, dar acordul în problemele-cheie, inclusiv în ceea ce privește preţul, rămâne greu de realizat.
„China şi Rusia încă mai au nevoie de timp pentru a face cercetări amănunţite ale studiilor economice. Cele două părţi încă fac calcule şi estimări şi analizează beneficiile economice”, a explicat Oyun-Erdene.
Oficiali de la Gazprom şi de la Kremlin nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia. Reprezentanţii Ministerului chinez de Externe nu au putut fi contactaţi imediat pentru declaraţii.
La finalul anului trecut, vicepremierul rus Viktoria Abramchenko declara pentru agenţia rusă de stat TASS că lucrările de construcţii la secţiunea din Mongolia ale Power of Siberia 2 către China ar putea începe în primul trimestru al acestui an.
Luna aceasta, Gazprom anunţase că a stabilit un nou record în ceea ce priveşte livrările sale zilnice de gaze în China prin conducta Power of Siberia.
Gazprom nu a oferit o cifră concretă privind noul record, dar a precizat că exporturile sale totale de gaze în China prin conducta Power of Siberia s-au ridicat la 22,7 miliarde metri cubi în anul 2023, de aproape 1,5 ori mai mult decât cele 15,4 miliarde metri cubi livrate în 2022.
Rusia şi-a majorat livrările de gaze spre China pentru a contracara diminuarea vânzărilor de gaze în Europa, după ce invazia din Ucraina a determinat statele occidentale să impună sancţiuni Moscovei şi să îşi reducă dependenţa de energia rusească.
Gazprom a subliniat că volumele totale de gaze livrate Chinei în 2023 au fost mai mari cu 700 milioane metri cubi (+3,2%) faţă de cantitatea pe care era obligat contractual să o livreze Chinei prin conducta Power of Siberia.
Preluare: Agerpres