Filarmonica „Moldova” Iaşi reia stagiunea estivală

19 august 2021, 09:14

Începând de astazi, până la sfârşitul lunii septembrie, puteţi merge la concert.

Spectacolele sunt programate în aer liber, în inima oraşului. Intrarea este liberă.

Ansamblul de Alămuri și Percuție al Filarmonicii „Moldova” Iași susţine astăzi şi mâine, de la ora 19.00, concertul „Brass Harmony”.

În program, se regăsesc dansuri renascentiste și baroce şi fragmente celebre din lucrări precum Faust, Carmen, Lucia di Lammermoor, Cavalleria Rusticana.

Sâmbătă, tot de la ora 19.00, este programat un concert susţinut de Corul academic „Gavriil Musicescu”.

Evenimentele vor avea loc la Teatrul de vară din inima oraşului, iar intrarea este liberă.

Stagiunea estivală va dura până la sfârşitul lunii septembrie.

Filarmonica „Moldova” Iaşi va fi prezentă şi la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „George Enescu”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite