Fetiță de 4 ani, în stare critică, după ce a ajuns la spital cu răni grave. Mama sa a spus că a căzut din pat
O fetiță în vârstă de patru ani, din județul Teleorman, se află în stare critică, după ce a fost adusă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu cu leziuni extrem de grave. Copila, aflată în vizită în oraș împreună cu mama sa, a fost internată în comă profundă, cu traumatism cranian sever și multiple leziuni pe corp.
Inițial, mama fetiței, o tânără de 20 de ani, le-a spus medicilor că rănile ar fi fost provocate de o cădere din pat. Cadrele medicale au constatat însă că gravitatea leziunilor nu este compatibilă cu această explicație și au alertat imediat asistentul social din cadrul Unității de Primiri Urgențe, potrivit ziarobiectiv.ro.
Potrivit reprezentanților spitalului, Poliția a fost sesizată la scurt timp după prezentarea copilului la UPU.
„Un copil în vârstă de 4 ani a fost adus, în data de 8 februarie 2026, la UPU, de către mama sa, o tânără de 20 de ani, cu domiciliul în județul Teleorman. Copilul era în stare foarte gravă. Prezenta un traumatism cranian grav, a fost stabilizat în UPU, i s-au făcut investigații imagistice, iar medicii au decis transferul la București, la Spitalul Marie Curie, unde se află în prezent. Asistentul social din UPU a anunțat la scurt timp de la sosirea pacientei Poliția, o echipă prezentându-se la UPU”, se arată în comunicatul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
După stabilizare și efectuarea investigațiilor imagistice la Târgu Jiu, fetița a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie, din București, unde primește îngrijiri medicale de specialitate.
Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care desfășoară cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care copilul a suferit rănile.
În acest dosar a fost deschisă o anchetă pentru tentativă de omor. Inițial, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, însă ulterior a fost declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, unitatea competentă să continue cercetările.
Mama fetiței le-a spus anchetatorilor că a venit la Târgu Jiu ca să viziteze operele lui Brâncuși. Surse din anchetă susțin însă că tânara ar fi venit pentru a practica prostituția. Intr-un apartament închiriat. Procurorii au verificat apartamentul, au ridicat probe și au sigilat locuința. Femeia este în spital alături de fiica sa, dar continuă să răspundă la întrebările anchetatorilor.
Vă reamintim: apelaţi 112 pentru cazurile de urgentă, la numărul 119 puteţi semnala cazurile de violenţă şi abuz asupra minorilor. Iar la Telefonul Copilului puteti apela pentru consiliere si sprijin specializat.

