Festivalul Intercultural ProEtnica a început la Sighișoara. TVR este partener media oficial al evenimentului

27 August 2025, 19:20 (actualizat 28 August 2025, 00:00)

Prima seară de festival la Sighișoara. ProEtnica și-a deschis porțile pentru a 21-a oară. TVR, prin redacția Alte Minorități, este partener media oficial al evenimentului. Cum este atmosfera în Cetatea Sighișoarei ne spune Teodora Drăgoi, jurnalist TVR.

Vor fi cinci zile de muzică, dans, teatru și dialog intercultural în Piața Medievală a Cetății, în perioada 27 – 31 august.

20 de minorități naționale, comunitatea aromână și români vor urca pe scena principală, oferind publicului un spectacol de zile mari.

Spectatorii sunt invitați, gratuit, la recitaluri, spectacole de muzică și dansuri tradiționale specifice. Revin, anul acesta, la ProEtnica, vedete precum Ionuț Galani, formațiile RIFF și Sarmalele Reci.

Programul extins al Festivalului cuprinde o serie de conferințe, expoziții, lansări de carte.

În prima zi, 27 august 2025, spectatorii vor urmări pe scena în aer liber din Cetate evoluțiile artistice ale croaților, ucrainenilor, macedonenilor, germanilor, romilor și evreilor.

La final, vor urca pe scenă, în concert, Klezmer Band & Maia Morgenstern reprezentând Federația Comunităților Evreiești din România, Cultul Mozaic, Comunitatea Evreilor din București, anunță organizatorii într-un comunicat.

Pentru a treia oară în istoria sa, ProEtnica se va bucura de Înaltul Patronaj al Președintelui României. Festivalul va avea loc în cadrul celebrării a 145 de ani de relații diplomatice româno-germane.

Principalul organizator este Asociația Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara (ibz)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite