Festivalul Enescu, prin ochii celor care s-au ocupat de organizarea evenimentului

Festivalul a fost o mare reușită. Ca organizator, ne puteți spune dacă a fost perceput la fel sau au existat pe alocuri și mici eșecuri, poticneli?
Cristina Uruc (manager interimar Artexim, organizator al Festivalului ’’George Enescu’’ şi compozitor): Festivalul a adus în România cele mai mari orchestre din lume, peste 3500 de artiști, aproape 150 de evenimente dacă le numărăm și pe cele din țară, o săptămână de concerte în Piața Festivalului. Toate concertele s-au ținut la cel mai înalt nivel, publicul încântat, fără probleme majore de ordin logistic și organizatoric. Evident, la un Festival de așa anvergură, care durează 29 de zile, este inevitabil să mai apară probleme, dar nimic ce nu a putut fi rezolvat pe moment. Așa că da, și din punctul nostru de vedere a fost o reușită.
Cum aţi descrie aceasta ediție?
Cristina Uruc: O ediție efervescentă și energică, diversă în repertoriu, emoționantă.
Cum aţi descrie aceasta ediţie, în calitate de producător al Televiziunii Române?
Valentina Băinţan (jurnalist şi producător TVR, muzician): Pentru Televiziunea Română, ediția cu numărul 26 a Festivalului Internațional George Enescu a însemnat zeci de concerte, mii de minute de muzică clasică în direct, interviuri în exclusivitate cu mari personalităţi ale muzicii clasice internaţionale, podcasturi, dar şi informaţii în timp real ce au fost difuzate pe canalele TVR Cultural, TVR1, TVR Internaţional şi TVR Moldova.
Prin intermediul postului TVR Cultural, TVR a înregistrat și transmis în direct peste 65 de concerte din cadrul Festivalului Enescu, evenimente de mare ținută ce au avut loc la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio si Teatrul Odeon.
Aproape zilnic, pe canalul TVR Cultural, au fost transmise în direct concertele de la Ateneul Român sau de la Sala Palatului, iar în weekend, în fiecare duminică, începând cu ora 11.00, copiii și părinții au fost invitați în fața micilor ecrane să urmărească LIVE evenimentele de la Teatrul Odeon ce au făcut parte din seria educativă a Festivalului Enescu, intitulată “Concertele pentru familii si copii.”
Iar din perspectivă personală, aş descrie această ediție ca fiind una cu extrem de multe concerte care mi-au bucurat sufletul, în toate cele 30 de zile de Festival. Au fost întâlniri memorabile, cu artiști pe care cu greu reușim (chiar spre deloc) să îi întâlnim în alt context muzical decât acela al Festivalului. Așa că cele 30 de zile petrecute în miezul celei mai bune lumi sonore, la Ateneul Român, Sala Palatului sau Teatrul Odeon au stat sub aura privilegiului și al conștientizării faptului că toate aceste întâlniri se vor constitui cândva într-o istorie extrem de prețioasă și că noi, Televiziunea Română, am participat la scrierea, consemnarea și arhivarea acesteia.
Lucia Toader: Cum vede prezentatorul şi jurnalistul Marius Constantinescu acest festival la final?
Marius Constantinescu (jurnalist şi prezentator TVR): Pentru mine, ediţia cu numărul 26 a Festivalului Internaţional „George Enescu” a fost una a confirmărilor. Există un public iubitor de muzică clasică, de mari artişti, care trebuie cu înţelepciune şi politici culturale moderne păstrat, crescut şi fidelizat alături de Festival. Confirmarea că muzica rămâne dacă nu cea mai puternică, atunci cu siguranţă una dintre cele mai viabile surse de emoţie – acea emoţie care nu are nevoie de cuvinte pentru a fi explicată sau împărtăşită, ci te locuieşte fără termen de garanţie şi îţi umple fiecare gol. Festivalul poate face faţă unei schimbări de echipă, dar nu şi de paradigmă, putând să ne livreze aceeaşi calitate a unui eveniment referenţial. Şi, nu în ultimul rând, confirmarea că echipa Televiziunii Române este cu adevarat bine pregătită pentru a acoperi un eveniment de o asemenea amploare şi specificitate.
Televiziunea Română, co-producător şi partener de tradiţie al Festivalului Enescu, a transmis în exclusivitate cele mai importante concerte din Festival.
Au fost transmisiuni în direct de la Ateneul Român, Sala Palatului şi Teatrul Odeon și au putut fi urmărite pe TVR Cultural sau pe site-ul festivalului.
Interviuri realizate de Lucia Toader