Festivalul de Film Anonimul se apropie. S-a stabilit lista celor 25 de scurtmetraje românești și internaționale care intră în competiție

Selecția scurtmetrajelor a fost făcută de criticul de film Ionuț Mareș: “Competiția de scurtmetraje românești este destul de diversă, dar are un numitor comun: sunt filmele pe care le-am considerat a fi cele mai bune și cele mai potrivite pentru ANONIMUL dintre zecile de titluri înscrise. E îmbucurătoare această vitalitate. Selecția propune atât filme ale unor regizori consacrați, cât și filme ale unor studenți la cinema. Ficțiuni, dar și animații (chiar 3!) și filme-eseu. Unele au fost deja în mari festivaluri din străinătate (amintesc doar Cannes, Locarno și Sundance), altele vor avea premiera absolută la ANONIMUL, fapt care mă bucură foarte mult. Toate au potențialul de a surprinde și de a oferi o experiență plăcută de cinema. A fost greu să aleg cele 12 titluri din competiția internațională de scurtmetraje, pentru că oferta a fost una foarte consistentă – sute și sute de filme, din toată lumea. În final, m-am oprit la acele filme care mi-au propus cea mai puternică /neașteptată /emoționantă /originală experiență.”
- WASHINGTON, regia Gabriel Achim
- CHRONOCHINEZIA SAU CAZUL TÂNĂRULUI SĂRITOR ÎN TIMP |CHRONOCHINESIA OR THE CASE OF THE YOUNG TIME HOPPER, regia Radu Bărbulescu
- TELEFONUL | THE CALL, regia Anca Damian
- PATUL LUI PROCUST | THE BED OF PROCRUSTES, regia Andrian Împărăţel
- ALBASTRU ȘI ROȘU ÎN PROPORȚII EGALE | EQUALLY RED AND BLUE, regia Georgiana Moldoveanu
- CEVA, regia Paul Mureşan
- TROFEUL TINEREȚII | THE TROPHY OF YOUTH, regia Răzvan Oprescu
- MONSTRUL | MONSTER, regia Laura Pop
- MISS SUENO, regia Radu Potcoavă
- AFGANISTANII | THE AFGHANISTANS, regia Adrian Silişteanu
- NECUNOSCUȚI | UNKNOWN, regia Ioachim Stroe
- DACĂ NU EȘTI SIGUR, NU LUA | IF NOT SURE, DON’T, regia Vera Surățel
- ULTIMUL DRUM SPRE MARE | THE LAST TRIP TO THE SEASIDE, regia Adi Voicu
- THE SUMMER AND ALL THE REST | L’ÉTÉ ET TOUT LE RESTE, regia Sven Bresser, Olanda
- PORNSTAR, regia Maxime Caperan și Thomas Finkielkraut, Franța
- COMMUNITY GARDENS, regia Vytautas Katkus, Lituania
- SCLERODERMA DOMESTICUS, regia Mattia Lunardi, Italia
- THE IMMINENT IMMANENT, regia Carlo Francisco Manatad, Filipine- Sigapore-Italia
- THE BEAST | LA BÊTE, regia Filippo Meneghetti, Franța
- AS UP TO NOW | AHOGY EDDIG, regia Katalin Moldovai, Ungaria
- IN OUR SINAGOGUE | У нашій синагозі, regia Ivan Orlenko, Ucraina-Franța
- PIGGY | CERDITA, regia Carlota Pereda, Spania
- COLAHOLIC, regia Marcin Podolec, Polonia
- THE ROLE, regia Farnoosh Samadi, Iran
- MOTH, regia Shu Zu, S.U.A.