Vineri 6 iunie 2025 | București 32˚C / Cer variabil

Fermieri în baston. Peste jumătate dintre fermierii care cer subvenții, în prag de pensionare

16 mai 2018, 20:19

Elena Dumitru are 62 de ani şi tocmai şi-a extins ferma de legume cu subvențiile pentru agricultori. Vinde în Obor, cea mai mare piață a Capitalei.

Muncim foarte, foarte mult! De dimineață și până seara. (…) Aproape că nici mâncare nu avem timp să facem„, spune ea.

Peste 450.000 de fermieri, adică mai mult de jumătate dintre producătorii agricoli care au depus cereri pentru plata subvențiilor au împlinit 60 de ani. Sunt statistici îngrijorătoare ale Ministerului Agriculturii, care arată că România a ajuns în pragul unei crize fără precedent a forței de muncă.

Petre Daea, ministrul Agriculturii:Avem și fermieri care au vârste cuprinse între 91 și 100 de ani, un număr de 4.224. (…) Ați văzut, din spate vin foarte puțini. Păi când să-i ajungi dacă am în categoria 20 de ani o mie și ceva de fermieri?„.

Guvernul ar trebui ca în satul românesc să creeze condiții ca tânărul să aibă o viață socială corespunzătoare. Să aibă apă, canal, servicii medicale și servicii de educație corespunzătoare, pentru că numai așa putem să discutăm de o reîntoarcere a tinerilor în mediul rural, subliniază președintele Federației Naționale PRO AGRO, Emil Dumitru.

Autoritățile vor să îi încurajeze pe tineri să investească în agricultură cu ajutorul fondurilor europene.

Din vară, cei  care vor să înceapă o afacere pot primi până la 50.000 de euro nerambursabili, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Condiția este să dețină pământ și cunoștințe de specialitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite