Fenomenul nomazilor digitali: tot mai mulți tineri aleg să renunțe la biroul clasic și să lucreze din orice colț al lumii. Ce spun specialiștii
Tot mai mulți tineri aleg să renunțe la biroul clasic și să lucreze din orice colț al lumii. De la plaje exotice până la orașe istorice, fenomenul nomazilor digitali prinde tot mai mult teren și schimbă modul în care arată joburile viitorului. Specialiștii spun că faptul că muncesc dintr-un loc în care se simt liberi, îi ajută pe aceștia să își crească performanțele la locul de muncă.
Andrei Călugăr are 30 de ani, lucrează în IT și editare video și, a vizitat deja peste 50 de țări. În ultimele luni, „biroul” lui a fost în cafenele din Laos si Vietnam, iar acum se află în Thailanda.
Andrei Călugăr, nomad digital: Atunci când aleg o destinație iau în calcul toți factorii: de la oamenii pe care îi găsesc acolo, cât de bună este țara pentru nomazii digitali, până la lucruri de făcut, chestii de vizitat, locuri în care să te poți relaxa.
Alex Todea este nomad digital încă din pandemie. Pentru mai multă libertate, s-a mutat într-o rulotă, pe care o transformă în birou.
Alex Todea, nomad digital: Viața mea e focusată în jurul aventurilor pe care le fac. Nu este în jurul muncii, cum e standardul. De exemplu, în Argentina am fost cu cortul, făceam drumeții.
Specialiștii spun că nomazii digital își organizează mai bine timpul și astfel obțin rezultate mai bune la locul de muncă.
Lenke Iuhos, psiholog: Schimbându-și mediul de lucru se simt în confortul lor. Acest confort psihic, emoțional, aduce la suprafață creativitatea umană. Gândirea, concentrarea, sunt mult mai eficiente. Alocă timp și pentru acele activități personale.
În plus, nomazii digital sunt mult mai motivați decât angajații care lucreaza la birou.

